Duologia ,,Dublu K" - VOLUMUL #1
Cu gândul la a prinde unul dintre cei mai căutați traficanți de substanțe interzise, comisarul Colin Steve și fiica lui, proaspăt intrată la facultatea de drept, se mută în Stanford. Cu un plan b...
,,A fost odată o copilă ce reușea să vadă un gram infim de bine într-o mare imensă de întuneric.''
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Kristall
Lying in between the memories choking me, and I don't know which way to go, but I'm okay to never know Lying in between the memories choking me, and I don't know which way to go, but I'm okay to never know. Bad Omens- Never Know
CAFEAUA DIN FAȚA MEA pare să nu își facă prea bine efectul miraculos. Abia de-mi țin ochii deschiși și oricât aș vrea să dau vina pe noul pat și noua casă, aș minți. Gândurile nu mi-au dat pace să pot să dorm, iar acum mă învârt prin bucătărie ca un robot defect.
Nici măcar soarele ce-mi bate orbitor în față nu pare să mă poată scoate din starea de oboseală cronică în care mă afund pe zi ce trece mai mult.
Să zic că am dormit e mult prea mult spus. Am moțăit pe noul meu pat simandicos și nici vorbă să fi avut parte de vreun somn odihnitor. În capul meu gândurile au avut din nou ședință, de aici și durerea infernală de cap ce-mi pulsează în tâmple.
Îmi verific ceasul de la mâna dreaptă și observ cât de scăzut îmi e și astăzi pulsul. Închid ochii pentru câteva secunde și înghit forțat în sec, până simt că nodul dureros din gât tinde ușor să dispară.
Hipotensiunea a fost mereu o problemă și mă mir cum de corpul meu încă mai rezistă cu atâtea lucruri defecte în el.
Eu însămi sunt pentru mine un defect, la naiba!
Dau pe gât jumătate din lichidul care astăzi nu e deloc magic și îmi pregătesc un pahar de apă și-o pastilă de Glucagon. Urăsc slăbiciunea cu care trebuie să mă confrunt, iar faptul că sunt extrem de obosită accentuează și mai mult problemele pe care le am deja.
Hipoglicemie și o tensiune arterială mereu scăzută, cu asta mă lupt zilnic de mai bine de patru ani ani, de când s-a întâmplat a doua nenorocire din viața mea, care mi-a distrus echilibrul până la temelii și dincolo de ele: plecarea forțată a fratelui meu mai mare și începutul luptei mele cu singurătatea.
Inima mi se strânge dureros în piept și simt cum lacrimi grele îmi blurează deodată privirea. A fost a doua pierdere peste care nu am putut trece și probabil nu voi putea trece niciodată, a doua oară când mi s-a sfărâmat sufletul și a doua oară când lumea mea s-a destrămat instant, chiar sub picioarele mele.
Înghit pastila ce mă ține cât de cât într-un ritm normal și pornesc spre terasă, pară-mi-se, noul loc preferat al tatălui meu.
Deschid ușa glisantă și o briză călduță îmi atinge ușor pielea dezgolită a picioarelor.
