Nouă

541 82 15


     — Înțeleg, te simți singură.

     — Foarte singură. Nu am niciun prieten, nicio cunoștință, mă simt pierdută, abandonată, părăsită... și aș vrea, cel mai tare îmi doresc să-l pot urî...

     — Și nu poți?

     O privesc încruntat. Ea încă îl iubește pe cel care a fraierit-o, suferă nu pentru că se află aici sau pentru că îi este dor de cei dragi, plânge deoarece el nu e lângă ea. Îi înțeleg durerea, ce nu pot înțelege este cum de-i încă capabilă să poarte în suflet o dragoste călcată în picioare. Pe mine m-ar scoate din minți, mi-aș dori să-l văd în chinuri, iar ea...

     — Nu, nu pot, îmi șoptește scăpând o lacrimă pe dosul palmei albe, dar vreau. Vreau să-l uit.

     Încerc să îi zâmbesc încurajator. Este o persoană slabă, am putut vedea asta din prima zi. Adevărata ei problemă este că nu îl poate uita, iar fiind singură, suferința i se intensifică pe zi ce trece și îi provoacă o rană din ce în ce mai adâncă.

     — Cum vrei să te ajut? o întreb pe un ton călduros.

     — N-nu știu, sincer, habar nu am cum, doar... cred că poți, am doar nevoie de un prieten.

     Vocea-i răgușită și tristă mă înduioșează. Seamănă cu un pui de cățel părăsit de mamă, lăsat în ploaie pe o stradă pustie. Nu ai cum să nu îl iei cu tine dacă treci pe lângă el, poate asta mi s-a întâmplat și mie.

     — Ei bine, cred că pot să fiu prietenul tău.

     Mă privește cu un soi de fericire și lasă să-i încolțească pe chip un zâmbet adevărat. Totuși, chiar și pe cel mai necăjit cățel trebuie să-l analizezi, să descoperi dacă are sau nu purici și să-l îngrijești, iar lui Britany îi aplic același tratament.

     — Dar eu nu am nevoie de un prieten care să profite de mine. Sunt o persoană exigentă în privința celor cu care intru în contact, iar pentru mine, o prietenie presupune foarte multe.

     — Înțeleg...

     — Știi probabil la ce mă refer, dar nu știi cât sunt de atent la detalii.

     — Înțeleg...

     Își rupe pielea uscată de pe buze cu dinții așteptând să continui. E adevărat că am de gând să o ajut, dar trebuie să știe ce implică sprijinul din partea mea. Mă aștept să primesc ceea ce ofer.

     — În primul rând, am nevoie de sinceritate din partea ta, vreau să știu ce ți s-a întâmplat și să nu-mi ascunzi lucruri importante. Așa pot să te ajut.

     — Semeni cu un psiholog...

     — Poate sunt, dar nu cred că asta e important.

     — Ai spus să fiu sinceră, dar vreau să fii și tu cu mine.

     Îi zâmbesc. Britany cea suferindă și fraierită nu se lasă ușor, vrea să afle și ea despre mine. Îmi place asta, dar în același timp mă face să mă simt dezgolit de pânza mea de mister pe care o iubesc atât de mult.

     — Ei bine, drăguță Britany, eu ți-am spus că-s doctor. Pot fi, pentru tine, un doctor de suflete.

     — Nu ești sincer.

     — Ești caraghioasă. Da, îmi doresc sinceritate din partea ta și eu ofer la rândul meu sinceritate, dar anumite lucruri nu pot fi spuse.

     — Chiar acum câteva minute mi-ai spus să nu-ți ascund lucruri importante. Nu o face nici tu.

     — Slujba mea nu e un lucru deloc important, crede-mă. În plus, tu ești cea care mi-a cerut ajutorul, deci tu ar trebui să fii cea mai sinceră aici.

     — Dacă o să mă minți?

     — Britany... sunt un umil doctor a cărui viață lipsită de aventură a ajuns mai mult decât un simplu nimic, a ajuns cel mai mare nimic, iar faptul că vii și îmi ceri ajutor, îți dorești să fim prieteni, reprezintă pentru mine ceva nou și inedit care poate să-mi coloreze existența. Nu am ce să-ți ascund.

     Se uită la mine nedumerită, încercând să priceapă cele zise de mine. Prețuiesc sinceritatea și îmi doresc să fie reciprocă, o să-i spun, dacă și Britany face la fel, tot ce are nevoie să știe. Restul lucrurilor care nu o afectează dacă nu le cunoaște va rămâne pentru mine.

     — Tot nu înțeleg ce vrei să spui.

     — Vreau să spun că tu vei fi sinceră cu mine, și eu la fel, dar nu mă supăr dacă îmi ascunzi lucruri pe care nu am nevoie să le știu. Dacă ceva îmi este de ajutor, atunci spune-mi, dar dacă nu, nu-mi pasă dacă nu am habar despre el. Totul depinde de legătura ta și a mea cu acel lucru. Dacă e important și joacă un rol serios în poveste, atunci îmi este de folos dacă îl știu. Același lucru se aplică și ție.

     — Cred că pricep...

     Își descrețește fruntea, semn că și-a dat seama despre ce vorbesc. Sunt complicat, așa este, am pretenții și fițe, dar toate sunt spre binele meu. Am nevoie de sinceritate într-o chestiune importantă.

     — Acum înțelegi că slujba mea nu are un rol așa mare în povestea asta? Despre mine nu ai ce să afli, sunt doar un doctor.

     — Ce fel de doctor?

     — De suflete, am mai zis.

     Încearcă să zâmbească, dar văd pe chipul ei dorința de a afla cât mai multe despre mine. Cred că am început cu stângul, trebuia să o fac să capete încredere în mine, nu să-i arăt că am lucruri despre care nu vreau să vorbesc. Sunt sigur că acum va fi prudentă cu ce-mi va destăinui și nu am cum să dau înapoi, ce am zis este deja zis și nu-mi pot retrage cuvintele. Timpul nu se scurge niciodată înapoi.



Doctorul de sufleteWhere stories live. Discover now