Opt

546 87 9

     Deși sunt puțin îngrijorat și nu știu de ce, nici nu o cunosc pe fata asta bine, îmi păstrez calmul. Britany oftează prelung și mă fixează cu privirea în timp ce eu sorb din ceașca de cafea aproape goală.

     — Să comand și pentru tine? o întreb prietenos.

    — Nu, nu mulțumesc, nu vreau nimic.

    — Dar de ce?

    Se enervează ușor, este evident că nu are nici un chef de cafea sau de întrebările mele plictisitoare, dar încerc să îi reduc stresul observat atât de bine pe fața ei. Nu are geantă, doar conturul telefonului se vede prin blugii albaștri uzați, dar încă își păstrează stilul și nota de feminitate. Imperceptibilă, dar existentă. Îi simt împrăștiat parfumul amestecat cu sudoare și zâmbesc amuzat, totuși a avut timp de cochetărisme în dimineața asta.

    — Bine, bine, atunci spune-mi care este problema. Și de ce ai venit la mine?

    Își linge discret buza de jos uscată încercând să o umezească. Înghite în sec și scapă un alt oftat printre buze care mă face să mă apropii de masă.

    — Ascult, domnișoară Britany.

   — Eu nu știu care vă este numele.

   — Hmm... îmi poți spune doctor.

   — Sunteți doctor?

   — Un fel de doctor. Te ajut pe tine, tratez ceva, corect?

   — Dar numele?

   — De ce ai vrea să afli numele unei persoane așa țâfnoase ca mine?

    Încep să râd încercând să destind atmosfera, dar Britany rămâne nedumerită și îngândurată. Își mușcă buza aproape violent, ceea ce mă face să termin cu glumele și să ascult ce are să-mi spună.

   — Gata, acum spune-mi.

   — Știu că nu ne-am văzut decât o dată... dar credeți-mă, domnule doctor...

   — Chiar așa de bătrân par? o întrerup mimând supărarea.

   — Nu, doctore, îmi răspunde încercând să-mi facă pe plac. Cum spuneam, știu că nu ne-am văzut decât o singură dată și atunci am făcut cunoștință într-un mod mai ciudat, dar am simțit că mă puteți ajuta încă de atunci...

    Vorbele ei repezite reprezintă pentru mine un mesaj de ajutor. Îi pot simți disperarea alunecând printre sunete, iar fiorul ce-i face mâinile să tremure mă înspăimântă și pe mine. În mod normal, i-aș spune să plece. De fapt, în mod normal nici nu i-aș fi spus să mai vină pe aici, dar cum numele meu este Jeffrey și m-am plictisit după 7 ani de băutul cafele singur, iată-mă de vorbă cu o necunoscută despre problemele ei.

    Dar ceea ce mă impresionează este că mi-a simțit din prima clipă specializarea, poate inconștient, știa foarte bine că pot să-i fiu de folos. Mă simt mândru, asta înseamnă că am un impact asupra celor din jurul meu doar dacă le vorbesc, iar ăsta este totuși un lucru bun.

     — Și tot de atunci aveam o problemă pe cap... de fapt chiar de dinainte să vă cunosc. Nici nu știu cum să vă explic.

     — Spune tot ce ai pe suflet, îți dau voie să te descarci.

     Mă privește cu o rază de speranță în ochi, zâmbindu-mi slab, dar încă deznădăjduit. Mă simt ca un părinte care nu a știut ani buni ce se petrecea în sufletul copilului său, iar acum, în sfârșit, el se destăinuie.

    — Știu că poate nu ar trebui să-ți spun toate astea, sunt încă o necunoscută și sunteți încă un necunoscut, dar ceva mă împinge să spun totul, tot ce mă frământă.

    — Continuă, o încurajez călduros.

    — Eu nu sunt de aici, din orașul ăsta. Am venit acum câteva luni împreună cu ceea ce credeam că era atunci viitorul meu soț, mi-am lăsat familia și prietenii departe și l-am ales pe el. Se pare însă că m-a părăsit, iar de ceva timp am rămas singură. Am avut noroc și am găsit de lucru, dar din acești bani nu pot plăti decât chiria și nu-mi ajung să mănânc în fiecare zi...

    S-a oprit brusc lăsând capul în jos, tristețea invadându-i glasul. Își oprește lacrimile amare să-i curgă, însă nu mai poate continua să vorbească, așa că intru în acțiune.

     — Acum înțeleg ce-i cu tine și îmi pot explica de ce erai așa zăpăcită în timp ce împărțeai pliante. Presupun că acesta este jobul tău.

     Primesc drept răspuns o înclinare de cap afirmativă și mă simt răspunzător să continui. Nu știu în ce fel se așteaptă ea să o ajut, căci nu dispun de atâția bani încât să o trimit acasă sau să am grijă de ea aici.

     — Vrei să te întorci acasă?

     — Nu! îmi răspunde aproape strigând. Nu vreau, nu-mi doresc! M-am certat cu toți cei de acolo, iar acum nu vreau să facă glume despre situația mea. Nu am mai vorbit cu nimeni și ei nu știu ce s-a întâmplat de când am plecat.

     — Atunci cum aș putea să te ajut, drăguță?

     — Ei bine... nu am niciun prieten aici...

    De la tonul ridicat de acum câteva secunde a ajuns la o voce moale care caută disperată un prieten, o vorbă călduroasă, un sfat. Sunt o persoană destul de înmuiabilă când vine vorba despre problemele altora, dar nu mă bag în ele, ci le analizez de la distanță și le rezolv prin sfaturi. Situația aceasta nu o pot rezolva de la depărtare, ea are nevoie de cineva care să-i fie alături.

     Dar pot fi eu acea persoană? De ce aș fi?


Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață