Cinci

738 116 18

     Chelnerița înaltă și încă confuză ne aduce cafeaua, iar Melody îi zâmbește prietenos deoarece se cunosc. Niciuna nu îndrăznește însă să spună ceva. Probabil le-am pus pe amândouă într-o situație dificilă. Trebuia să o invit într-un alt loc, dar deja este prea târziu, iar amândoi am fost îmbătați de așteptarea acestei întâlniri. Sau poate doar eu.

     — Vii de foarte mult timp aici, îți place?

    — Nu, drăguță, te căutam, mi-a luat ceva să scot o întâlnire cu tine.

    Râde încet, ca o domnișoară la un eveniment special, încercând să pară că se simte bine, dar de fapt este emoționată de-a binelea. Cuprinde tortița delicată a ceștii cu degetul arătător și duce cafeaua până la buze, inspirând aroma nouă pentru mine, dar foarte cunoscută pentru ea.

    — Îmi place cafeaua, îmi spune sorbind din cana fierbinte.

    — Probabil că tuturor le place. Mă rog, aproape tuturor.

    — Poate. Poate de aceea le place tuturor, e ceva magic în lichidul negru cu care ne trezim dimineața și ceva fermecător în aburul aromat ce ne inundă nările.

    Zâmbesc vrăjit de naturalețea cuvintelor ei și de plăcerile-i misterioase. Nu știam că lucrează aici din plăcere, la început nu avea loc de muncă și a ajuns chelneriță la cafenea din lipsă de bani. Sunt impresionat de schimbarea ei. Pe chip îi dansează o undă de melancolie, însă nu-mi pot da seama de unde provine.

    — Unde lucrezi? Persoanele cu un loc de muncă stabil nu zăbovesc în cafenea atât de mult ca tine.

    — Vrei să știi? o întreb șiret, dar nu am de gând să-i ofer răspunsul pe tavă.

    — Desigur, mi-ar plăcea să știu mai multe despre tine.

    — Crezi că afli atât de ușor?

    — De ce nu, nu de asta am acceptat să vin aici?

    Îmi mușc buza inferioară discret. Melody e isteață, a trecut mult timp de când nu am mai vorbit cu ea, mă simt ca în vremurile îndepărtate când eram mai tânăr. Am stricat totul de atunci, nu mi-am mai urmărit niciunul din vise, de aia am ajuns un biet sărăntoc cu bani de aceeași cafea fumată care își cumpără haine noi o dată pe an.

     — Da, dar ar fi mai amuzant să prelungim suspansul.

     — Nu trebuie să mergi la serviciu?

     — Te grăbești să afli marele secret?

     — E un secret?

     Se holbează mirată la mine, cu ochii căprui fixați pe fața mea zâmbitoare, încercând să mă descoase de mister. Totuși, sunt Jeffrey, pot fi în orice mod și îmi place să devin o persoană admirată. În ultimii ani nu am mai simțit această bucurie, m-am rezumat la banalitățile din viața mea. Acum am ocazia să impresionez, să mă transform în o mie de persoane și totuși să rămân una, simplul Jeffrey, care te surprinde în fiecare zi.

     Melody rămâne la fel de calmă și inocentă, ca un boboc încă neînflorit ce amenință să eclipseze întreaga grădină. Mișcările ei delicate o fac să pară o prințesă căzută într-o lume murdară și neîngrijită. Ea e chelnerița timidă.

     — Nu e un secret, dar e amuzant pentru mine.

     — Să vezi cum mă chinui să scot niște informații de la tine?

    — Cam așa.

    — Ești rău.

    — Crezi? îi răspund șiret, asemenea unui vulpoi bătrân, înțelept și șmecher.

    — Dacă tu știi unde lucrez, eu de ce nu am voie să aflu?

    — Pentru că poți descoperi alte lucruri legate de mine în timp ce respecți formalitățile unei întâlniri în care se presupune că ar trebui să ne cunoaștem.

    Rămâne încremenită pentru un moment, de parcă i-aș fi zis ceva șocant. Poate chiar i-am zis, nu se aștepta la un asemenea răspuns, doar am îndemnat-o să asculte printre vorbe, să fie atentă la lucrurile simple ascunse printre sunetele vocii mele plictisitoare. Sunt doar un bărbat monoton.

     — De ce m-ai invitat?

     — De ce nu?

     — Ești interesant, mi-ai făcut creierul terci, m-ai învârtit rău de tot.

     — O să iau asta ca pe un compliment.

     — Poate chiar este, îmi zâmbește cu subînțeles, dăruind tot mai mult din ceea ce vrea să păstreze pentru ea.

     — Ce crezi că sunt?

     — Am vaga senzație că ești doctor, că salvezi vieți și vindeci răni, dar petreci prea mult timp la cafenea, nu ai avea timp de pierdut dacă ai fi medic.

     — Pot să rămân doctor pentru tine.

     — Dar vreau să știu ce ești.

     — Există o grămadă de doctori în lume, dar există și mai multe feluri de doctori, nu?

     Din nou a rămas nemișcată, încercând să descopere sensul vorbelor mele. O să rămân doctor pentru ea, aș putea să-i fiu salvare, să o vindec de boala ce-i macină sufletul și mintea, boală al cărei sfârșit îl caut și eu.



Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață