Prolog

14.3K 630 8
                                    

Casius

Fumul de țigară se împrăștie prin aer lăsând în urma doar prezența mirosului, nevăzut, dar nu înseamnă că nu exista, la fel ca mine!
Cafeaua amăruie este singura ce îmi încălzește corpul rece, fără viață, gol pe dinăuntru.
Simt prezența bunicului meu în cameră, stând în tocul ușii, neștiind ce urma să facă.Îi simt emoția....
îi simt nesiguranța.
Inchid ochii și pătrund în mintea lui, îi simt cele mai întunecate sentimente. Poate ca era mai bine să nu știu nimic, cred ca oamenii sunt mai fericiți cu cât știu mai puțin. Mereu ma gândesc ca sunt ghinionist caci am acest dar al cunoașterii, poate eram mai fericit...
Teama este tot ce-l înconjoară în acest moment, iar momentul în care o lași sa te domine, te-ai pierdut pe tine.
Pur și simplu urăsc oamenii care se tem, se tem să acționeze, se tem să spună adevarul, se tem să nu îi piardă pe cei din jur, iar pentru că se tem, se întâmplă contrariul! Se spune că de ce îți este frică nu scapi...
Poate ca sunt prea fixist, cred in omul "perfect" nici nu am copilărit înconjurat de oamenii, tocmai din această cauză nu știu cum sa ma comport cu ei.
Oamenii sunt niște ființe norocoase, au o viața scurta și mizerabilă.. mai bine decât una lunga și mizerabilă.
Fericirea nu EXISTA! Este o iluzie, ceva infim de scurt pe care toată lumea se bazează și o are ca scop. Faci asta ca sa fii fericit, nu pot intelege acest lucru, ești fericit pentru cateva miimi de secunda, iar după te afunzi iar in griji și uiți sa trăiești. Eu am uitat cum este sa traiesti.. sau nu cred ca am știut vreodată.
-Daniel?Vocea lui grosă răsună în toata încăperea. Simt ca sunt blestemat, iar numele meu nu uita sa- mi amintească asta la pas. Parca aud pe fundal niște șoapte spunând "Acum sunt morți! SUNT MORȚI" și  sunt morți din cauza mea.
-Spune! Ii poruncesc eu pe un ton superior și cu o tenta de curiozitate.
Bunicul meu era la conducere in ținutul Denora, Ținutul Vampirilor, teoretic eu ar trebuii sa fiu la conducere, însă oamenii nu știu de existența mea.
-Trebuie să mă întâlnesc cu...
Deja nu-l mai ascultam, tine sa-mi ofere detalii, sa nu ma simt ignorat, însă știe ca o face degeaba, mereu am simțit ca sunt o umbra neagră ținuta in lanț pentru ca oamenii se sperie de lucrurile pe care nu le pot controla.
-Nu-mi mai pasa!Poti sa faci ce vrei.Il intrerup eu tăios fără sa-și termine fraza.
-Vei ieși de aici și vei conduce, dar oamenii nu au încă încredere în tine , vor crede că vei conduce ca Dracula, când vei fii mai puternic....
Îmi pierd nervii, îmi tot repeta scuza asta de parca o sa-l cred. Este nejustificata.
-Când voi fi mai puternic....imi bag pula!Spun eu nervos și sparg paharul de tărie pe care-l aveam in mâna.Mâna mea sângera,dar eram incapabil sa simt durerea.
-Înțelege că...
-Nu voi fi niciodată mai puternic dacă mă ții închis în turnul ăsta amărât, m-am săturat!NU MAI POT!
Nervii mei erau întinși la maxim.Pământul începe să se miște, tunete și fulgere se auzeau afară.
-Daniel! "Sunt morți și totul din cauza ta" se aud iar șoaptele din capul meu.
-Nu este din cauza mea! Tip și îmi pun mâinile la urechi de parca vocile ar înceta sa se mai audă.
-Daniel calmează-te.Imi spune el încercând sa se aproprie.
-Nuuuu! Numele asta.. părinții mei. Ma uit la el cu ochii înlăcrimați.
Nu mai vreau să aud numele ăsta, nu mai vreau să îmi aduc aminte de ei!
Ochii mi-au devenit total negri, furia creștea, venele erau foarte vizibile iar inima parcă pompa sânge intr-o graba.
-"Casius" așa este, îmi cer scuze!
Îmi spune el acum pe numele pe care mi l-am ales, cu toate ca asta nu ma face sa uit ceea ce s-a întâmplat.
Îmi las privirea în pământ și încerc din răsputeri sa mă calmez, dar geamurile ce despărțeau balconul de camera mea se sparg iar coburile cad direct înfipte în spatele meu.
Durerea devenise cu timpul un sentiment plăcut, pentru ca nu durerea este cel mai grav lucru, sa vezi cum oamenii importanți pentru tine, pier în brațele tale și tu nu poți face nimic ca sa-i salvezi, aceasta este cea mai crunta durere pe care o poți avea.O porți in suflet, in gând pana și in nume.
Consider ca nu pot sa sufăr mai mult decât am făcut-o, nu pot sa mai iubesc mai mult decât am făcut-o sau cel puțin o sa încerc sa nu o mai fac!
Iubirea este cea mai mare tortura de care poți avea parte, oamenii nu știu ce este aia iubire. Iubirea este sabia cu doua tăișuri care te face sa crezi ca ești mai puternic, dar te ucide rapid.
Am simțit-o, am pierdut-o... am murit.

Descendentul lui draculaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum