CAPITOLUL 15

661 27 0
                                    

-Crezi că o să apară?

Mi-am masat cu două degete baza nasului,extenuată.Începeam să cred că Olivia era superstițioasă,căci era a 13 oară când mă întreaba asta.Dacă Mason chiar avea de gând să apară,la naiba,ar fi făcut-o până acum.Filmul începea în 15 minute.

-Nu știu,i-am răspuns,în timp ce am apucat o cutie enormă de floricele de pe tejchea și i-am pus-o în brațe.

Blonda s-a uitat,confuză,la cutia de floricele,apoi la mine.

-Cum mă vor ajuta floricele să îmi răspundă la întrebare?

-Așa,am apucat un pumn de floricele și i le-am vârât blondei în gură,ca să nu o vârăsc pe ea cu nasul în ele.

Speram să o pot face să tacă măcar 5 minute,cât să o sun pe Georgia,care era la ușa cinematografului împreună cu Peter,uitându-se după o mașină neagră și mult prea multă aroganță,sau după Mason,tehnic vorbind,dar a început să îmi pună aceiași întrebare chiar și cu gura plină de floricele.

L-am pomenit pe Mason în câteva înjurături,apoi m-am îndreptat spre sală.Am crăpat ușa și mi-am băgat capul între deschizătură.Cumva reușisem să umplem cinematograful,care,în mare parte,era pe jumătate plin de fete și cei de la clubul de film și teatru.Mai erau doar patru scaune neocupate în sală.

Al meu,al Georgiei,al lui Peter,al Oliviei și,preferatul meu,cel al lui Mason,care nu avea să apară nici dacă urma să îmi pun o dorință la o stea căzătoare,rugând-o să facă o minune,doar de data asta,pentru mine.
M-am holbat din nou la ceas.10 minute.
La dracu! Nu mai puteam aștepta.Știam că nu mă puteam baza pe el.

-Chiar nu vine?

Inima mi-a stat în loc și m-am întors,complet călcată pe nervii,spre blonda din stânga mea.Olivia își lungea gâtul ca să poată vedea prin sală,deși știa că nu exista nicio șansă ca Mason să fi intrat înăuntru fără ca cineva să-l vadă.

-Oliv,dacă nu încetezi cu întrebarea asta,jur că o să îți cos buzele,m-ai înțeles? îmi ridic indexul amenințător spre ea,iar blonda confirmă din cap.

Am strâns din ploape,în sfârșit,ușurată,și i-am făcut semn să meargă după ceilalți.Cu sau fără Mason,filmul trebuia să ruleze.Nimeni nu voia ca nemernici să își ceară banii înapoi,și niciunul dintre noi șase nu voia să îi dea doamnei Grace vestea cea rea.

Am coborât în sală și mi-am ocupat locul.Am aprins ecranul telefonului și am avut timp doar să intru pentru o secundă pe profilul lui Mason,cu gândul de ai da,totuși,un nenorocit de mesaj,înainte ca Liv și Alex să mă înconjoare din ambele părți.

-Pot să vă ajut?

Liv își pune pe chip un zâmbet îngânfat,bătând cu vârful unghiei în ecranul telefonului meu,care se blocase pe contul de instagram a lui Mason.Nemernicul nici măcar nu era conectat,iar bateria mea era aproape pe moarte.

-Mason,Amaris,rostește Liv,lovindu-mi vârful nasului cu degetul.Unde este Mason? mă întreabă,făcând o mică pauză între fiecare cuvânt.

-Da,unde este? intervine și Alex,înainte să îi pot răspunde.Oliv a zis că va fi aici.El este motivul pentru care am ratat petrecere lui Steven din seara asta.Deci,unde este? ridică ea tonul,exact ca un copil răsfățat care nu primea jucăria pe care o voia.

M-am scufundat în scaun,sperând ca cineva să vină și să mă salveze de cele două.Din fericire,Georgia apăruse fix la țanc,făcându-le vânt celor două.Am mimat pe buze un "mulțumesc",iar ea mi-a făcut cu ochiul.M-am grăbit să îi scriu lui Mason înainte să mă lase bateria,un simplu "Unde ești? ",deși nu îmi dăduse niciun răspuns concret,și mi-am telefonul în buzunarul jachetei.

Războiul InimilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum