CAPITOLUL 67
Nu stiam cat era ceasul, nici macar nu stiam unde ma duceam pur si simplu conduceam, pierdusem notiunea timpului. Ploua torential, iar stergatoarele functionau. Ciudat cum le vedeam plimbandu-se de la stanga la dreapta. Curatau stropii pe repede inainte, incontinuu. Atunci am inteles ca era o munca de sisif. Asa era si cu viata sau dragostea. Radeai, erai fericit iar la un moment dat totul se strica. Veneau in urma ''stergatoarele'' sa curete, insa era in van. Ca totul sa redevina la normal trebuia sa se opreasca ploaia. Trebuia sa uit de Ama daca voiam sa redevin eu insami, sa imi gasesc linistea. Acela a fost momentul in care am tras masina pe dreapta si am inceput sa plang in hohote. Am stat mult timp in locul acela. Eram in fata casei mele, locul copilarei. Nu am vrut sa intru, sa imi sperii parintii. Am plans pana cand am simtit ca m-am calmat si impacat cat de cat cu situatia. Abia atunci am inteles ce se intampla cu adevarat.
Era momentul in care simteam ca sunt daramata, pusa la pamant, fara vlaga, secatuita de puteri si alte lacrimi. Era acel moment in care ma zvarcoleam de durere, iar tipatul ce as fi vrut sa il fi scos din piept tot nu ar fi acoperit urletul sufletului.
Cand lacrimile au secat, m-am sters pe fata intr-un final si am privit din masina lumina din fata casei ce statea de veghe. Am zambit. Mama n-ar fi lasat-o niciodata stinsa noaptea. Casuta de la tara..mi-era dor in acele momente si probabil simteam nevoia de a reveni la origini- nu tuturor ni se intampla in momentee grele? Simteam nevoie de linistea dulce a copilariei, de linistea pura si fara griji si alte apasari. N-as fi putut sa revin la tara, nu voiam sa imi fac parintii sa sufere pentru mine. Aveam nevoie de un loc al meu in care sa evadez, sa fiu departe de tot ce insemna viata mea din ultima perioada. Aveam nevoie de un prieten de alinare si liniste. Aveam nevoie de Andy.
Inca nu stiam cat era ceasul, dar era tarziu. Din experienta stiam ca pana la tara, din Bucuresti faceam o ora. Am pornit motorul si in acelasi timp am vazut lumina in holul casei ca se aprindeam. M-am grabit sa plec fara sa fiu observata. Puteam sa jur ca era mama. Poate simtea ca priveam de afara sau poate visase ca fiica ei tanjea dupa liniste.
Am condus incet pana acasa, parca n–as fi vrut totusi sa intru. Casa mi se parea acum un spatiu sufocant si mult prea mic pentru nevoia mea. Am decis totusi sa intru sa fac o baie, maine era o alta zi. Una in care trebuie sa merg si la serviciu. Am parcat masina in alt loc decat cel pe care-l rezervasem, al meu fiind déjà ocupat. Halal vecini. Am coborat si am mers sa imi iau geanta de pe bancheta din spate. La cateva masini distanta, sub un panou luminat am zarit masina lui. M-am lasat repede in jos sa nu ma vada. Inima im batea nebuneste si n-as fi vrut pentru nimic in lume sa vorbesc cu Ama. Nici sa ma vada umflata de plans. Probabil ma sunase in disperare. Oare fusese si la mine acasa? Nu conta, nu voiam sa il vad. M-am furisat pe langa masini, am mers mai mult aplecata de spate. Mi-era frica de mine si de reactiile mele, nu meritam si nervi dupa atata plans.
............
Afara ploua cu galeata iar eu imi cautam in casa ochelarii de soare. Ochii imi erau umflati ca naiba de la nedormit si plans, ma usturau groaznic. Aveam de gand sa merg direct la Sorin sa discut cu el despre concediu. Nu ma mai interesau schimbarile, preluarile de firme, societatile. Jobul era importat dar nu atat de important ca psihicul si sufletul meu. Mi-am luat pe mine jensii, o bluza, un trench, mi-am prins parul. Mi-am pus ochelarii si mi-am luat doar cheile. Mobilul inca il aveam oprit si asa aveam de gand sa ramana. Am inchis usa, dar m-am oprit inainte sa rasucesc cheia. Ama statea in capul holului si se uita la mine. Era ud si purta doar un tricou alb si jensi negri. Din par ii picura apa. Cu pasi mici se indrepta spre mine.
-Trebuia sa iesi la un momet dat...a zis.
Am ramas blocata si nu stiam cum sa reactionez. Nu ma puteam uita le el, mi se facea rau. Simteam ca o sa imi vars tot stomacul pe hol daca se apropia de mine. Inca nu scosesem cheia din usa. Am rasucit-o in broasca si am intrat in casa fix cand el ajunsese langa usa. O impingea, o forta. Ah! Nu reusesm sa o inchid. Imaginea lui la brat cu alta mi-a revenit in cap si tot rula. Nu puteam ceda, nu ! L-am lovit peste degete cu pumnul si am izbit usa. Am reusit sa o inchid si m-am lasat usor pe perete in jos. M-am asezat in fund. Mi-era teama de reactia lui, mi-era teama de reactia mea.
-Ella...batea in usa in timp ce imi striga numele...de ce ma eviti?
Mi-am strans genunchii la piept si am inceput sa ma legan usor.
-Iubito...te rog...hai sa vorbim, lasa-ma sa intru. Nu plec pana nu vorbim.
M-am ridicat si am iesit pe balcon ca sa nu il mai aud. Inca ploua torrential, iar cerul era intunecat. Tuna si fulgera destul de tare, era o imagine ce se potrivea cu lumea in care traiam de 24 de ore, cu lumea in care ma aruncase Ama. Inca se mai auzeau batai in usa. Nu puteam pur si simplu sa il privesc in ochi. Nu voiam sa risc sa fiu slaba sau sa cedez in fata lui. Mi-am luat mobilul din geanta si l-am deschis. Am apelat-o pe mami.
-'Neata mami, ce faci?
-Ce faci puiule, chiar urma sa te sun. Esti bine?
-Sigur ca da, de ce?
-Am asa o senzatie...
-Hai ca tu ai mereu senzatii, sunt bine, am intrerupt-o eu.
-Unde esti?
-Uite acasa...
-La ora asta ?! S-a intamplat ceva si nu imi spui?!
Mama era o panicoasa din fire, iar orice lucru schimbat era perceput ca o tragedie colosala.
-O sa ma duc direct la o filmare dupa amiza, nu am mai mers la birou, ploua torentia aici si e frig rau..stii ca eu sunt sensibila, nu am vrut sa racesc.
Am deviat subiectul si intotdeauna functiona.
-Ce face Sasao? Am intrebat eu. S-a acomodat cu viata la curte?
-E bine, e fericit tare cand ii dau voie sa iasa afara.
-Sa nu fuga, ai grija de el, am spus eu alarmata. Stii ca il iubesc mult.
-Mami pisicile se intorc intotdeaua, nu iti face griji.
-Ok. Vorbim mai tarziu sau maine. Am o zi...aglomerata rau de tot.
-Imi spui tu cand vrei, da ?
-Ce?
-Ella, o mama simte. Nu te bat la cap, dar suna-ma des sa stau linistita.
- Te pup mami.
Am inchis si atunci am vazut ca aveam peste 20 de mesaje. Am zapat printre ele. Mai mult de jumatate erau de la Ama. Le-am sters fara sa le citesc. Le-am anuntat pe fete ca sunt bine, iar lui Sorin i-am dat un telefon. I-am spus ca sunt racita si vreau o zi libera. De asemenea i-am zis ca vreau concediu.
-Nicio problema, iti iei concediu, dar am nevoie sa imi lasi toate emisiunie pentru anul acesta filmate.
-Poftim? Pentru tot anul!??! am intrebat eu consternata.
-Da, mai am nevoie de ...cate ai avans pana acum? A intrebat Sorin.
-Trei...
-Cu cea de saptamana asta trei?
-Patru cu asta..
-De inca patru mai am nevoie, adica de cele de pe decembrie.. a zis el.
Uitasem ca suntem in noiembrie. Pierdusem a nu stiu cata oara notiunea timpului.
-Ok, am spus eu. O sa le filmez saptama aceasta, iar de saptamana viitoare vreau concediu.
-Esti in regula Ella?
-Nu prea, dar ma descurc.
-Aii grija, ma suni daca ...si-a dres vocea, daca ai nevoie de ceva.
-Merci, in regula. Ne vedem maine. Si..Sorin?
-Da?
-Multumesc!
Am inchis apelul, apoi l-am oprit din nou. M-am dus usor in sufragerie si m-am apropiat de usa. Bataile incetasera. Am incercat sa ma uit pe vizor si fix in acel moment Ama a ciocanit din nou. Am tipat.
Pt Evelyn202Eve. Sper sa ti placa!!
Dragilor am recuperat acum, un nou capitol. Suntem pe 3, ne mentinem, ceea ce e waw, va multumesc mult. Sper sa va placa!!! Va astept cu ale voastre comentarii!
