În primul rând, trebuie să înțelegi semnificația ortografiei. Aceste "..." pe care tu le împarți cu atâta dărnicie, au un scop precis, nu de ornament.
De asemenea, ceea ce am zis la „Apel general" se aplică și la tine. Citește-ți textul. Nu te dor ochii să o faci. Aliterațiile, greșelile de tastatură, diacriticele uitate și alte „defecte" sunt eliminate dacă faci asta.
Adoptă liniuța noastră autohtonă. Nu ești americano-englezoaică sau altceva.
La capitolul 6 nu am înțeles ce legătură aveau versurile lui JerriCo cu respectivul capitol. Hai să o luăm logic. Dacă X își începe povestea vorbind mult despre prietenul lui, Y, se crează impresia că Y este foarte important pentru X. Dar apoi, Y abia apare. Ce a vrut să fie faza de la început? Așa și acum. Dacă nu este relevant, renunță la pasajul respectiv.
Diacriticele te ajută și pe tine, dar și pe cititor. Toată lumea are de câștigat.
Ești repezită. Încearcă să extinzi(expandezi/îmbunătățești) fiecare rând.
Acum te formezi, iar asta te va scuti de multe probleme în viitor. Este mult mai bine să arăți decât să spui.
Când spui, totul pare static. Când arăți, cititorul se implică emoțional.
De exemplu: „Se strecura pe langa usa, vrand sa nu atraga atentia. Sari pe geamul de la bucatarie, si se strecura pe langa gardul vecinului, spre fundul gradinii, unde sari gardul, si o lua la fuga pe camp. In acea seara nu reveni acasa."
Încearcă: "Privi în jur cu atenție, după care se îndreptă către ușă ca un hoț, pe vârful degetelor și puse ferm mâna pe clanța rece. Chiuli urechile și ascultă cu atenție. Apăsă clanța doar ca să descopere că este încuiată, după care își îndreptă atenția către geamul de la bucătărie. Se strecură pe el cu rapiditate, având ceva din grația unei pisici. Se strecură ghemuit până când ajunse lângă gardul care despărțea curtea de cea a vecinilor, după care îl urmă până în capăt. Ajuns în spatele grădinii, el privi hăituit în jur. Liniștea mormântală îi șoptea că totul este în regulă și nimeni nu este pe urmele lui. Dintr-un singur salt, Ioan fu dincolo de gardul protector și se sperie. Realiză că nu mai este nici o cale de întoarcere, și o luă la goană peste câmp, asemeni unui câine pribeag. Când zorii se arătară, Ioan nu era de găsit."
Diferența... eu zic că e destul de mare.
