Poze în ploaie

Capitolul 19

-Era şi cazul. Ai fugit destul de mine. Chiar dacă nu ştiu încă ce anume te-a ţinut departe de mine...

        Rămasă încă pe gânduri în urma deciziei pe care tocmai o luase, deschise uşor buzele dorind să se explice, dar le închise la loc, în lipsa cuvintelor potrivite. Un zâmbet amar instalândui-se pe chip. Ethen o prinde cu două degete de bărbie şi îi ridică privirea, începând să îi vorbească pe un ton scăzut.

-E alegerea ta dacă o să doreşti să îmi spui sau nu. Acum sau altădată. Poţi să nu îmi spui deloc dacă crezi că nu poţi.

-Nu ai cum să înţelegi prin ce am trecut.

-Ai dreptate. Vreau să te ajut. De asta m-am băgat în nebunia asta.

        Alexis simţi cum un nou val de emoţii îi inundă pieptul.

-Cum şti tu să spui exact lucrurile pe care am nevoie să le aud?

        Fără să îi mai aştepte răspunsul, îl prinde cu braţele pe după gât şi îţi aşează buzele peste ale sale într-un sărut cast şi sincer.

-Şi vreau ca totul să fie simplu.

-Nu o să se poată mai simplu decât o să fie.

-Vreau să ştiu cum e să fac dragoste cu un bărbat. Nu mă gândesc la iubire şi la un viitor alături de tine.

        Şi era adevărat, chiar dacă ştia că urma să îi fie greu să nu pice îndrăgostită şi îndurerată. Dar avea să merite dacă avea să experimenteze şi să poată fi cu un bărbat.

-Eşti sigură că eşti femeie? De obicei aud exact contrariul de la femei.

-Eu nu sunt oricare altă femeie.

-Şi asta este adevărat.

-Doar un lucru dacă ai putea să faci mai întâi, îi şopti ea cu respiraţia îngreunată.

-Orice pentru tine, răspunde Ethen fără a mai sta pe gânduri.

-Poţi aştepta să termin ceva rapid şi să fac un duş?

-Sigur, rosteşte el uşurat, după ce el crezuse că ar fi putut fi vorba de ceva mai serios. Mai sunt două ore până la rezervare.

-Ai făcut rezervare? Se opreşte ea în timp ce se îndepărta de el şi se apropia de masa unde lucra.

-Da am vrut să fiu sigur.

        Îşi încrucişează braţele la piept şi îl priveşte amuzată . La rândul lui, îşi aşeză mâinile în buzunarele pantalonilor şi o priveşte îndrăzneţ, pe măsură ce făcea paşi cu spatele spre terasă.

-De unde ştiai că o să accept?

-Nu am ştiut. De aceea am venit cu o oră şi jumătate mai repede. Credeam că o să îmi ia mai mult timp partea cu convingerea.

-Sper că şti în ce te-ai băgat, contină ea pe un ton serios.

-Da, nu îţi face tu griji în privinţa mea. Cam peste o oră vin să te iau.

-O să încerc să fiu gata.

Ethen îi aruncară un zâmbet discret şi plin de înţelesuri înainte să îşi întoarcă privirea şi să iasă pe uşă.

        Se lasă pe scaun şi îşi duce mâinile pe obraji. " Oare o fi bine ceea ce am început aici?", începu ea să se frământe în gând. "Da, o să fie bine, o să îmi facă bine experienţa aceasta. Doar să am grijă să nu mă îndrăgostesc. Ce tot spun, să nu mă îndrăgostesc mai tare decât sunt deja", scutură din cap încercând să înlăture gândul negativ şi făcu ochi mari, dorind să îşi amintească unde rămăsese înainte de acea întrerupere.