Dacă ai putea, ai zbura împreună cu mine?

Patru - Visul

Patru - Visul

În casă nu era nici un semn de viaţă. Nici un televizor aprins în sufragerie, unde mama stătea în timpul liber, nici un zgomot nu întrerupea acea linişte sinistră. Se părea că mama iar plecase. În ultima vreme pleca cam des la firma ei măreaţă. Şi asta s-a adeverit când am găsit pe masa de la bucătărie un bileţel mic şi verde:

"Katy,

Eu am plecat la firmă, a fost ceva urgent. Ai mancarea în frigider. Sper că ai venit deja acasă şi să nu ţi se fi întâmplat ceva. Să fi cuminte! Mă întorc foarte târziu.

                                                                Mama.”

Pff... Îmi venea să urlu! Iar plecase la firma aia şi iar mă lasase o seară întreagă petrecută singură! Dar, pe de altă parte, era bine că plecase. Aşa nu va ştii că am cam întârziat o jumătate de oră. M-aş fi ales cu o pedeapsă, ştiţi voi..

În ultima vreme petrecusem atât de puţin timp cu părinţii... îmi era dor, chiar dacă eram fată mare de acum. Tata plecase în Rusia cu o lună înainte, să se ocupe de afaceri. Eu şi mama îi simţeam lipsa foarte mult. Aveam nevoie de el - să fim o familie. Aproape în fiecare seară mă gândeam la el, încercând în mod patetic să iau oarecum legatura cu el, repetându-mi în gând: „Tată, eşti bine? Răspunde-mi! Merge bine treaba? Când te vei întoarce?”. Dar asta nu mă ajuta cu nimic. De abia ne suna şi el o dată pe săptămână şi ne spunea că totul era bine, să nu ne facem griji şi că se va întoarce cât de curand. Dar acel curând nu mai venea odată?!

Dar, dar, dar şi numai dar. Gata! După ce am contemplat îndelung, am mâncat repede şi cu poftă, şi am mers în camera mea trântindu-mă în pat obosită. Mi-am pus mâna pe frunte şi am fixat tavanul cu privirea.

Si iar m-am afundat in gândurile mele sumbre. M-am gândit la tot ce s-a întâmplat în ziua aceea... se întâmplaseră prea multe. O zi care îmi schimbase viaţa complet. Şi ce voia Paul ăsta? Chiar mă plăcea aşa mult, sau era doar un joc stupid? Oh, Doamne! Spune-mi că nu era doar un joc. Eram nebună să merg mai departe cu el, ştiu, dar nu mă mai puteam opri acum.

Îmi făcusem prieteni. Asta era bine. Şi chiar îi plăceam. Măcar ei erau de treabă faţă de ceilalţi din scoală. Şi chiar făceam şi eu parte din grupul lor. Ne completam reciproc.

Străbătută de gânduri încontinuu, Dumnezeu decise că era vremea să cad în sfârşit într-un somn adânc.

Paul

Nu puteam să cred că era aşa de încăpăţânată! Îmi dădusem seama că fusese o scânteie încă de când m-a văzut pentru prima oară... căci aşa era şi cu mine. Dar nu înţelegeam de ce nu recunoaşte! Bine. Înţelegeam. Eram băiat rău. Poate era orgoliul ală mare al ei, dar ea mă atrăgea şi nu ştiam de ce. Nu era numai faptul că mă respinge – nu, asta nu conta, era altceva. Ştiam că era surprinzător din partea mea – adică, eu, care nu mă ataşam deloc de nimic şi nimeni – să îmi placă de o fată nouă. Da, era şi nouă pe deasupra. Recunosc, îmi stătea în fire să mă dau la fetele noi, dar asta numai de distracţie... dar la Katy nu mă dădeam de distracţie...

Katherine, ce nume frumos! Cu părul ei caramelizat, pielea ei finuţă, care mă făcea să mă simt ca în al nouălea cer atunci când o ating, ochii ei sclipitori...

Mi-am scuturat capul agitat, încercând în zadar să mi-o scot din cap. Ce dracu', doar eram la volan şi eu eram ca un copil de paisprezece ani îndrăgostit lulea! Mda, schimbasem locul cu Jeremy când Katy plecase în casă, gândindu-mă că dacă voi conduce îmi voi distrage atenţia de la ea. Dar nu. Nu funcţionase.