29

2.4K 99 6
                                    

Nunta a fost frumoasă, tata nu a fost invitat având în vedere că mama ei și tata s-au despărțit, ceea ce m-a bucurat. Mi-a plăcut mai mult însă momentul de după, din camera mea, în care bruneta nu se mai oprea din a îmi geme numele. A prins buchetul, ceea ce ne-a mirat pe toți. Sincer, și-a cam căutat-o de la mine cu rochia aia, decolteul ăla pur și simplu și-o cerea. Acum stă cu capul pe pieptul meu și mă ține în brațe iar o mână de-a mea este înfășurată pe talia ei subțire. Dacă de restul fetelor mă săturam după o noapte, de ea nu mă mai pot sătura. Buzele ei, ochii eu, vocea ei care îmi strigă numele în nenumărate rânduri. Cred că încă mai simt ceva pentru ea. Dar nu îmi permit să fiu cu ea. După un an am plătit o fată să mă ajute să mă prefac că o înșel, astfel s-ar fi depărtat de mine și tata nu ar mai fi găsit-o. Însă iată, supă 5 ani este aici, în brațele mele.

Simt cum se foiește și îi dau drumul de la talie iar aceasta se trezește.

—Neața. Mormăie ea frecandu-se la ochi.
—Neața. Spun eu zâmbind când văd cât de drăguț arătă.
—Cât e ceasul? Întreabă ea uitându-se la mine.
—Mai sunt 20 de minute și trebuie să eliberăm camerele. Spun eu calm.
—Poftim? Întreabă ea speriată. Încă nu am împachetat. Spune și se ridică.
Apucă primul lucru pe care îl găsește, adică cămașă mea care îi venea până la genunchi. O încheie cât de repede poate și nu pot nega, arată chiar sexy cu ea. Iese din cameră după ce se asigură că nu o vede nimeni și închide ușa în urma ei. Se pare însă că mi-a lăsat însă un mic cadou, lenjeria ei a rămas pe jos.

***

Intru în apartamentul pe care l-am închiriat pentru câteva săptămâni cât voi mai sta în oraș. După câteva ore decis că trebuie să mănânc așa că ies și mă îndrept spre cel mai apropiat magazin, însă acesta se află în cel mai rău famat cartier din oraș. Merg prin parc până aud niște strigăte disperate de ajutor de la o femeie. Văd sursa zgomotului fugind spre mine. Recunosc ochii ăia albaștrii și de la un kilometru. Când mă vede se agață de mine iar eu mă uit în urma ei și văd un alt bărbat.

—Ce ai cu femeia? Întreb eu serios.
—Nu-i treaba ta. Spune el nervos.
—Vrei să vezi că e treaba mea? Spun eu nervos.

Acesta se sperie și pleacă cu coada între picioare. Mă întorc la Angel care stătea în spatele meu speriată.

—Ești bine? Întreb eu.
—Da, îți mulțumesc, faza e că tipul locuiește în bloc cu mine. Îi spune ea.
—Poftim? Locuiești aici? Întreb eu.
—Da, chiria este ieftină. Spune ea.
—Arată-mi. Spun eu.
—De ce? Întreabă ea.
—Arată-mi! Spun eu deja nervos.

Mă prinde de mână și începem să mergem. Ajungem în fața unui bloc care arăta groaznic. Intrăm în scara blocului iar mirosul aproape mă doboară. Urcăm până la etajul unu și Angel scoate o cheie pe care o introduce în ușă apoi intrăm. Nici apartamentul nu arăta mai bine decât blocul.

—Stai aici. Spun eu apoi merg spre una din uși care aparent duce la dormitor. Observ că a apucat să despacheteze doar un bagaj așa că strâng tot ce găsesc și i-au și celălalt bagaj apoi merg înapoi în hol.
—Ce faci? Întreabă ea când mă vede cu bagajele.
—Nu te las să stai aici. Spun eu ferm.
—Dar...vrea să spună însă e oprită de mine atunci când vede că ies din apartament.

***

—Chiar tu ai spus: fără obligații. Spune Angel atunci când intrăm în apartamentul meu.
—Nu e o obligație, imaginează-ți că e un favor pentru o veche prietenă. Spun și mă descalț.

Sunt urmat de ea care analizează apartamentul care e foarte mare în comparație cu al ei.

—Nu pot sta aici, nu îmi permit nici jumătate din chirie. Spun ea.
—Atunci plătești altfel. Spun eu zâmbind drăcește.—Dar pe bune acum, nu aveam cum să te las acolo.

Dintr-o greșealăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum