Dintr-o greșeală

24

—Ai spus că tata nu trebuie să afle de Angel, trebuie să îmi spui de ce! Spun eu agitat.
—Nu contează, atât timp cât nu știe nu contează. Spune ea calmă.
—Știe, a văzut-o, eu am venit prea târziu. Spun eu deja exasperat.
—Poftim? Spune ea agitată.
—Da, acum explică-mi.
—Ce știi tu de părinții acestei fete? Întreabă mama.
—Sunt morți. Au murit într-un accident de mașină acum câțiva ani. Spun eu nerăbdător să aflu ce legătură are asta cu tata.
—Tatăl tău și tatăl ei au fost parteneri de afaceri cândva, însă la un moment dat era vorba ca voi doi să creșteți, să vă căsătoriți și să conduceți împreună firma, însă tatălui tău nu ia convenit, așa că a plătit pe cineva să facă accidentul. A vrut să îi omoare pe toți trei. Spune mama.
—Și acum nu-i convine că suntem împreună. Spun eu.
—Exact. Spune ea.
—Și tu știai. Spun eu uitându-mă în gol.
—Noah...se apucă mama să spună însă eu o întrerup când mă ridic brusc în picioare.
—Tu știai că tata a omorât doi oameni! Strig eu.
—Noah! Strigă mama cu lacrimi în ochi.
—Cum ai putut? Cum l-ai lăsat pe tata să facă asta! Strig eu.
—Noah...spune mama.
—Nu! Mi-a ajuns, sper să te faci bine, nu mă mai suna! Spun eu apoi plec.

Acum eu ce ar trebui să fac? Părinții mei sunt motivul pentru care iubita mea a crescut într-un orfelinat! Ei sunt motivul pentru care iubita mea a crescut în sărăcie. Cum mă mai pot uita în ochii ei? Nu durează mult până realizez că plâng. Trebuie să îmi revin, si dacă tata va vrea să îi facă rău trebuie să plecăm din orașul ăsta.

***

—Hei! De ce bați la ușă? Mă întreabă Angel.
—Păi și ce voiai să fac? Întreb eu zâmbind.
—Să intri direct. Spune ea.
—Și dacă te găseam goală? Întreb eu.
—Cu atât mai bine! Spune ea închizând ușa după mine și începând să mă sărute.

Ajungem lângă patul ei când mă împinge pe acesta iar eu cad și ea se suie deasupra mea. O prind de talie întind ce aceasta continuă să mă sărute.

—Stai, stai puțin. Spun eu oprind-o.
—De ce? Spune aceasta făcând botic.
—Trebuie să vorbim. Spun eu.
—Fie, spune! Îmi zice aceasta ridicându-se și stand cu fundul pe mine.
—Mă gândeam la o nebunie. Am găsit o facultate de medicină foarte bună în Franța, și una de arhitectură, ambele în Paris. Cum ar fi ca după sesiuni să ne transferăm acolo. Spun eu zâmbind.
—Franța? E departe, și foarte scump. Spune ea serioasă.
—Nu de asta trebuie să îți faci griji. Ai note bune, vei intra fu bursă, mai mult, mama deține un apartament în apropiere, și am putea locui acolo. Spun eu.
—Nu știu ce să spun. Spune ea gânditoare.
—Vom veni să ne vizităm prietenii și părinții cât de des vom putea. Spun eu.
—Bine, hai să completăm formularele atunci. Spune ea zâmbind.
—Nu e nevoie, le-am completat deja, iar decanul de la facultatea de medicină mă cunoaște și e dispus să te lase să îți dai interviul online. Veți intra într-un apel și veți discuta ce aveți de discutat. Spune eu zâmbind și mai larg.
—Uau, asta sună perfect! Spune ea apoi mă sărută.
—Acum, unde rămăsesem? Întreb eu fericit. —A da. Adaug eu și mă întorc la sărutat.