Dintr-o greșeală

23

  —Deci de ce au reacționat așa? Întreabă Noah când ajungem în camera noastră.
  —Pentru că nu am mai adus un băiat acasă niciodată, ei nu știu de Mike. Spun eu.
  —Aaa, Ok, deci să mă aștept să se holbeze la mine? Întrebă el râzând și apucându-mă de talie.
  —Probabil. Spun eu apoi îl sărut.

                           ***

  Dacă săptămânile astea ar arăta ca o listă ar arăta ceva de genul:

Mers la pistă ✔︎
Învățat ✔︎
Mers la cumpărături ✔︎
Învățat să gătesc ✔︎
Petrecut timp cu Noah ✔︎ ✔︎
Dansat pe străzi cu Noah la 00:00✔︎

A fost frumos însă e timpul să ne întoarcem acasă pentru examene. Stau în fața casei și aștept ca domnul și doamna Smith să îl lase să plece. Au început să se înțeleagă foarte bine și acum nu îl mai lasă să plece. Stând și uitându-mă la casă simt cum se izbește cineva în mine.

—Vai, îmi pare foarte rău domnișoară! Spune cineva, era un bărbat.

Mă întorc la el gata să îi spun vreo două însă când i fac observ că seamănă perfect cu Noah.

—Ă, nicio...nicio problemă. Mă bâlbâi eu când întâlnesc ochii acestuia. Îmi par atât de cunoscuți.
—Ne-am mai văzut? Întreabă acesta la fel de confuz ca mine.
—Nu, nu cred, nu mai locuiesc aici de câțiva ani. Îi spun eu zâmbind.
—A, nici eu nu locuiesc aici, am venit să revăd un vechi prieten.
—Foarte frumos din partea dumneavoastră. Spune eu continuând să zâmbesc.

Ușa de la casă se aude și îi văd pe Ally și Noah cărând bagajele. Domnul însă nu își lua privirea de pe chipul meu. Când Noah se uită la noi își scapă geanta de uimire apoi se uită urât la bărbat.

—Ce cauți aici? Spune când ajunge în fața mea, la propiu, s-a pus în fața mea și vorbea cu bărbatul care semăna izbitor de mult cu iubitul meu.
—Ei haide, nu fi nepoliticos, nu așa te-am crescut! Mai bine prezintă-mi-o pe prietena ta. Așa este frumos. Spune acesta.
—Nu e treaba ta cine e ea, eu nu trebuie să prezint pe nimeni și în plus, nu tu m-ai crescut.
—Bine, dacă spui tu. Spune acesta apoi trece de Noah și după câțiva pași se întoarce cu fața spre mine.—Mi-a părut bine să te văd, eu sunt Alexander, tatăl boului. Spune cu un zâmbet în colțul gurii apoi pleacă.
—Stai ce? Întreb eu confuză.
—Hai să mergem! Spune acesta apoi merge și ia bagajele și le bagă în portbagaj.
—De ce nu ne-ai făcut cunoștință? Întreb eu supărată.
—Pentru că el nu merită să te cunoască. Spune acesta apoi mă sărută.