*capitol editat*


Alice's POV

„Ethan..." am expirat, făcând ochii mari. E furios!

Niciun ‚Ethan'! De ce ai răspuns la telefon? Ți-am spus foarte clar, fără niciun contact cat sunt la intalniri," a țipat el in telefon.

„Eu... Tu nu ai... N-nu ai spus n-nimic de..." dar n-am mai apucat sa termin fraza.

Credeam ca esti fata inteligenta si ca intelegi ca atunci cand spun ‚niciun contact', ma refer la sensul propriu. Eram convins ca nu o sa vorbesti cu mine nici macar daca te sun. Dar vad ca m-am inselat."

In tonul lui se simtea tristete si... dezamagire? Nu imi gaseam cuvintele, asa ca nu am spus nimic.

Nu mai conteaza, ne vedem la liceu," a spus pe acelasi ton dezamagit si a inchis, neasteptand sa raspund.

Nu ca as fi putut sa spun ceva.

Uluita, am lasat usor mana cu telefonul jos si m-am asezat pe marginea patului. De ce era atat de suparat? Nu am facut decat sa vorbesc cu el la telefon. Si sa te intalnesti cu el, mi-am spus in minte. Dar nu e ca si cum am vrut sa ne intalnim, am incercat cat de mult am putut sa evit intalnirea, dar fiind beat, nu a ascultat si a ales sa vina, totuși, la mine.

Scuturandu-mi usor capul, am expirat cu putere si am aruncat telefonul in spatele meu. Nu aveam de gand sa-mi pierd ultima parte din weekend gandindu-ma la ce s-a intamplat aseara sau la faptul ca baiatul cel rau, cunoscut si ca iubitul meu, este suparat pe mine.

Resemnata, m-am ridicat din pat si am mers sa fac ce stiu eu mai bine: prajituri. Toata dupa-amiaza am facut briose, clatite si un mini-tort de ciocolata, preferatul tatalui meu. A muncit mult in ultima vreme si nu prea a stat acasa, asa ca tortul avea sa-i indulceasca putin rutina, mai ales ca era doar al lui.

Luni m-am trezit cu chef de viata. Am facut rapid un dus, mi-am facut geanta cat de repede am putut, m-am imbracat mai in pas cu moda ca de obicei si chiar m-am machiat. Nu mult, doar putin fond de ten, tus negru si un ruj roz pal, ca sa nu atrag atentia atat de mult.

Am coborat in bucatarie unde ma asteptau parintii cu micul dejun, oua cu bacon, apoi mi-am luat un mar, geanta, cheile de la masina si am plecat, incaltandu-ma rapid inainte sa ies pe usa.

In drum spre liceu la radio au pus „Style" de Taylor Swift si am inceput sa cant cat de tare m-au tinut plamanii, insa a trebuit sa reduc volumul odata ce am inceput sa ma intalnesc cu colegi de-ai mei care mergeau si ei spre scoala. Nu voiam sa par mai ciudata decat eram deja.

Am intrat in curtea scolii si am gasit repede un loc de parcare liber, destul de aproape de corpul in care aveam majoritatea orelor si avand istorie prima ora, chiar nu aveam de gand sa intarzii.

Luandu-mi toate lucrurile de pe bancheta din spate, am iesit repede din masina numai ca sa dau nas in nas cu un Ethan incruntat, care isi tinea mainile incrucisate la piept, pozitia facandu-i muchii sa iasa in evidenta.  Mmm, sunt o norocoasa...

„Trebuie sa vorbim," a spus el, uitandu-se urat la mine.

„Buna si tie, Ethan," i-am raspuns si am trantit portiera masinii, incuind-o si plecand grabita spre cladirea scolii, chiar daca mai aveam 10 minute la dispozitie sa ajung in clasa.

„Nu ma ignora, Alice," a spus cu putere si m-a prins de incheietura, intorcandu-a spre el.

„Atunci cand o sa stii sa-ti recunosti partea de vina, o sa vorbim. Insa pana atunci, pastreaza distanta," i-am spus printre dinti, smucindu-mi mana dintr-a lui.

„Ce vrea sa insemne asta?" a intrebat nedumerit si nervos.

Asta o sa doara.

„Inseamna ca punem pauza relatiei. Pana nu iti schimbi atitudinea si nu intelegi ca eu nu sunt personajul negativ din povestea asta, nu putem sa ne mai intalnim," am explicat si aproape ca nu am mai avut voce sa spun ultima parte. Si am avut dreptate, a durut sa o spun.

Intorcandu-ma cu spatele la el, am lasat un Ethan uimit in spate si m-am indreptat spre ora de istorie, intrebandu-ma tot drumul daca a fost bine ce-am facut. Stiu ca am exagerat, dar nu pot sa-l pierd acum, nu cand m-am hotarat sa fac tot ce-mi sta in putinta ca sa-l scap de gasca aia, nu acum cand am inceput sa ma indragostesc de el.

Toata ziua nu l-am mai vazut, probabil s-a intors la vechile lui obiceiuri si a chiulit. Nu m-ar surprinde.

Cand am plecat spre casa, m-am uitat in parcarea liceului sa-i gasesc masina, insa nu era nicaieri. Sigur a plecat de la liceu dupa intalnirea noastra de azi dimineata.

Au trecut 3 zile de cand nu l-am mai vazut si nu am mai vorbit cu el. La liceu nu a mai fost si nici nu stiu unde sa dau de el. Sper sa nu fi patit ceva, nu mi-as ierta-o. Eram ingrijorata, nu era genul lui sa lipseasca atat. Sigur, chiulea la cateva ore pe zi, insa nu lipsea niciodata mai multe zile la rand. Numai daca era plecat cu parintii sau era bolnav, ceea ce se intampla de maxim trei ori pe an si stiu sigur ca nu era asta. Aidan inca venea la liceu, deci Ethan nu avea cum sa fie plecat cu parintii. Ma intreb ce s-a intamplat cu el...

Eram in masina, ma intorceam de la cafenea cand mi-a sunat telefonul.

„Hei, Aidan," am raspuns cat de fericita am putut, adica am sunat ca o pisica care nu primeste laptele promis de stapana.

Alice, trebuie sa vorbim," a spus serios.

„Poftim?" am intrebat nedumerita.

Ne putem intalni la cafeneaua de pe colt in 15 minute?"

„De acolo vin, dar pot sa ma intorc daca vrei. E ceva grav?" am intrebat deja nelinistita. Sper sa nu fie vorba de...

E Ethan..."

******************************

Imi pare atat de rau ca nu am postat de ceva vreme!

Am facut un mic trailer al cartii, insa nu am avut clipuri video cu ei pe telefon, asa ca a trebuit sa folosesc doar poze. Insa sper ca saptamana asta sa pun trailerul cu clipuri video.

Multumesc ca inca aveti rabdare sa asteptati dupa capitole, sunteti cei mai tari! Si din aceasta cauza am o surpriza pentru voi in capitolul urmator!

Pe data viitoare!

Laura

In love with the wrong PlayboyCitește această povestire GRATUIT!