Dintr-o greșeală

19

     Ce urăsc eu cel mai mult? E simplu, spitalele, urăsc să stau aici, urăsc să mă aflu aici, dar nu am de ales. Nu o pot lăsa pe mama singură.

—Copilul meu frumos! Se aude vocea ei.
—Da mamă. Îi spun eu când mă trezesc din gândurile mele
—Ai stat aici toată noaptea? Întreabă aceasta îngrijorată.
—Mda. Spun eu.
—Ar trebui să mergi acasă și să mănânci ceva. Spune aceasta.
—Și să dau cu ochii de tata, nu mulțumesc, îmi e că îi rup picioarele.
—Noah! Se revoltă ea.
—E doar vina lui! Nu-i mai lua apărarea. O cert eu.
—Iubitul meu, copilul meu bun și iubitor, a fost din greșeală.
—Da mama, s-a împiedicat și ți-a dat o palma care ți-a creat un atac de panică și după cine știe ce alte probleme. Îi spun eu sarcastic.
—Ei, nu fi așa, nu sunt chiar așa bolnavă. Spune și începe să tușească.
—Uite! Nu-i de bine. Spun eu.
—Sunt bine, mâine îmi cer externarea.
—Nu, tu trebuie să rămâi aici și să îți faci analizele și să te faci bine. Îi spun eu ferm.
—Și cum să vă las singuri. Spune ea.
—Noi ne vom descurca. Îi spun eu.
—Dar cu fata aia, Angel, cum mai e? Îmi spune ea.
—Nu mai e. Îi spun eu.
—Cum așa? Întreabă ea.
—E convinsă că e doar o aventură pentru mine și mi-a dat clar de înțeles că nu mă vrea. Și oricum, nu am timp de asta acum.
—Hai să facem un compromis. Spune aceasta gânditoare.
—Te ascult. Spun eu curios.
Mama. —Eu rămân aici, in spital, îmi fac toate analizele și mă fac bine dacă tu te duci acum și te împaci cu fata aia. Spune ea zâmbitoare.
—Cred că are iubit. Îi spun eu supărat.
—Crezi? Întreabă ea.
—Păi da, na. Spun eu argumentul suprem, mai inteligent de atât nu puteam fi.
—Scuză-mă că trebuie să îți spun, te iubesc și toate cele dar ești un idiot. Până nu îți zice ea cu gura ei că are iubit, nu mai trage concluzii. Spune aceasta autoritar.
—Bine, dacă îmi promiți ca faci ce ai de făcut ca să te faci bine, atunci promit că rezolv problemele cu ea.
—Batem palma. Spune aceasta zâmbitoare.