Dintr-o greșeală

16

Cred că nu am râs atât de mult de când Ash s-a mutat atunci când eram mici.

—Nu pot să cred că ai făcut asta! Îi spun eu râzând.
—Nu mai râde! A fost dureros! Spune el dar în același timp râde.

Am început să petrecem din ce în ce mai mult timp împreună. Mi-a povestit fiecare lucru pe care îl făcuse până în acest moment. Cum se adaptase la școlile pe care le schimba constant pentru că mereu se muta, cum a început să meargă la sală, cum se lua la bătaie cu băiatul de care mai târziu a ajuns să îi placă, cum a aflat că îi place de el și cum că acum este în căutarea lui. Îl pierduse când se mutase în Denver la vârsta de 17 ani.

—La tine cum mai merge? Care-i faza cu bunăciunea aia cu ochi verzi? Întreabă el dând sugestiv din sprâncene.
—El e Noah. La început au fost tachinări, glumițe, după m-am îndrăgostit ca proasta, și am ajuns în pat, însă a doua zi, el nu mai era. Însă lăsase un bilețel. Spun și îl scot din buzunar pentru a îl da lui Ashton să îl citească.
—Ce laș! Spune Ash apoi îmi întinde bilețelul.
—Mda...Mormăi eu—Dar asta nu e tot. Acum vrea să își ceară scuze de la mine. Adaug eu.
—Poate ar trebui să asculți ce are de spus. Îmi spune, chiar arată de parcă îi pare rău.
—În primul rând, nu mă interesează scuzele lui. În al doilea rând, de unde știi tu că îi pare rău? Nici nu-l cunoști. Spun eu.
—Da, dar privirea lui mă înspăimântă. Spune uitându-se peste umărul meu.

Ochii mei s-au mărit instantaneu. Era în spatele meu mai mult ca sigur, și acum mă fixa cu privirea. M-am întors încet și am am dat de niște ochi verzi care se holbau la mine.

—Bună și ție ciudatele. I-am zis eu în glumă zâmbind.

L-am auzit pe Ashton râzând în spatele meu însă Noah s-a uitat fugitiv la el aruncându-i o privire urâtă iar Ash a tăcut instant. Când Noah și-a îndreptat înapoi privirea spre mine am înțeles la ce se referea Ashton. Avea ochii roșii și puțin umflați iar cearcănele de sub cei doi ochi verzi nu prea îl ajutau. Mi-am dat seama că băuse, mirosul de alcool se simțea, nu era chiar puternica dar se simțea. Am tras adânc aer în piept și am zis:

—Ce vrei? Am spus ferm.
—Să vorbim. Spune acesta.
—Nu aici, nu e locul potrivit. Spun eu apoi îl prind de mână și îi fac semn lui Ash să ne urmeze

Am ajuns în camera mea și l-am pus pe patul meu. L-am luat pe Ash în bucătărie să mă ajute să scot niște zeamă de varză din butoi dar când ne-am întors Noah dormea.

—Ce vei face? Mă întreabă Ash uitându-se la el.
—Nu știu sigur, cred că rămâne de văzut. Spun eu uitându-mă în aceiași direcție.

Noaptea e cel mai bun timp pentru a te gândi la anumite lucruri, noaptea asta însă nu am avut timp de nimic, m-am pus în pat lângă Noah și am adormit instant. Sunetul unui radio mă face să mă întind și să mormăi niște înjurături. Mă sperii când observ că nu am prea mult spațiu să mă întind și că am dat cu mâna de ceva tare. Deschid ochii și observ plafonul unei mașini. Mă ridic încet pentru a vedea cine conduce. Din nefericirea mea nu am văzut persoana are conduce mașina în care mă aflu, dar, în adâncul sufletului, speram să fie Noah.

—S-a trezit frumoasa adormită? Îl aud pe Noah vorbind.

Mă ridic în fund și inima mi se mai potolește când îl observ. Avea niște ochelari de soare și conducea relaxat.

—Unde mergem? Întreb eu ușor speriată.
—Surpriză! Spune acesta.
—Uite, nu vreau să merg nicăieri cu tine, du-mă acasă! Îi spun eu autoritar.
—De ce? O să își facă griji iubițelul? Întreabă acesta ironic.
—Nu, își vor face griji Ally, Ash și Rose. Ii spun eu supărată neînțelegând despre ce iubit vorbește.
—Eh, ghinion. Spune acesta ridicând din umeri.
—Stai, adică tu cumva m-ai răpit? Întreb eu.
—Eh, n-aș spune "răpit". Spune acesta.
—Da ce ai făcut? M-ai împrumutat pe termen nedefinit? Întreb eu ironică.
—Se poate spune și așa. Adaugă el.

Am mai mers ceva timp, niciunul nu mai spunea nimic, ascultam doar radioul. Când mi-am dat seama unde suntem, m-am bucurat enorm.

—Suntem la mare? Întreb eu parcă vrând să mă asigur că nu e doar un vis.
—Dap! Spune acesta. Am văzut că vor fi câteva zile foarte calde aici așa că am zis de ce nu. Spune acesta oprind mașina.
—Nu cred! Am exclamat eu fericită dându-mă jos din mașină.
—Ba să crezi. Spune acesta râzând și venind lângă mine.
—Dar nu am nimic la mine. Spun eu începând să mă panichez de faptul că nu am haine, bani, sau telefon.
—Ți-am făcut eu un bagaj. Spune acesta zâmbindu-mi apoi urcând din nou în mașină.

Îl urmez și după câteva minute de mers cu mașina observ că oprește în fata unei căsuțe.

~Editat