Dintr-o greșeală

9

Acesta se uită surprins la mine apoi se uită în jur asigurându-se că restul studenților au plecat la cursuri sau în camerele lor. Se apleacă spre mine și îi simt respirația pe pielea gâtului meu. M-am învățat cu senzația, nu știu de ce sau cum dar mă face să simt un fior în stomac. Începe să îmi sărute fin gâtul, cât mai aproape de maxilar coborând spre umăr unde dă bucata de material mai jos. Nu pot explica senzația, mii de fluturi parcă zboară prin stomacul meu. Se întoarce cu săruturile deasupra claviculei și de nicăieri simt o durere. Mă uit spre acesta si îmi dau seama că mi-a mușcat gâtul.

—Ce naiba? Spun când acesta se depărtează si pun mâna pe locul probabil vânăt.
—Asta ca să îl țină pe Justin la distanță, și pe oricine altcineva. Spune apoi pleacă lăsându-mă bulversată pe holul pustiu. Merg în cameră unde îmi usuc părul, mă îmbrac cu un pulover gri cu gât, o pereche de blugi și un palton negru cu alb și cu albastru, îmi pieptăn părul pe care nu l-am spălat de data aceasta, îmi i-au geanta și ies din cameră. Încui ușa și pun cheia în geantă. Cobor scările și ies din cămin. Le observ pe Ally și pe Rose care mă așteptau. Mă bucur de decizia de a îmi lua o bluză cu guler care îmi acoperă semnul lăsat de Noah.

       Deja m-am plictisit de clienți, am învățat deja tot. Clienții sunt puțin și nu am prea multe comenzi. Telefonul începe să sune în buzunarul stâng al blugilor. Un număra necunoscut apare pe telefon, răspund, nu știu de ce dar o fac.

—Alo? Întreb eu.
—Bună dragă. Se aude vocea blândă a unui bărbat.
—Nu, nu se poate. Mormăi eu.
—Cum adică nu se poate? Draga mea, te aștept acasă de ceva timp și tu numai vii. Spune bărbatul care cândva a fost bunicul meu.
—Ți-au dat drumul? Întreb eu speriată.
—Da, și acum vin după tine! Și dacă anunți poliția, îți poți lua adio de la soții Smith! Spune acesta apoi Închide.

   Înghit în sec și bag telefonul înapoi în buzunar. Aud cum cineva mă strigă dar nu mai sunt în stare să răspund sau să reacționez in vreun fel.

—Hey! Ești bine? Întreabă Noah pe care îl observ abia acum.
—Da, sunt bine. Cu ce te servesc? Spun vrând să pară că vorbesc normal însă vocea îmi tremură.
—Minți, nu ești bine. Cine era la telefon? Întreabă acesta.
—Nu este treaba ta. Îi spun eu.

   Mă blochez când observ cine intră în bar. Privirea rece era ațintită pe mine. M-a găsit deja.

~Editat