How dare you||Choi Yeonjun||

chapter 29 now or never

In momentul de față mă uit la lustră, întinsă pe spate, cu mâinile pe piept ca mortul, și mă gândesc la ziua de azi

Heeseung poate are dreptate

Poate chiar îl plac pe Yeonjun

Dar mai mult ma îngrijorează Taehyun

Ma cam sperie lipsa lui

Imi faceam eu teorii in cap, oftând din când în când, încât nu am realizat că lângă patul meu, ca o lipitoare, stătea cineva.

Nerealizând cine e, am tresărit, speriată, gata sa atac "creatura"

Am luat o perna și am început să dau

"AAAAA!" țip eu si atac, stând peste persoana respectivă, atacându-i fața cu perna

"A-AU! STAI FĂ CĂ DOARE!"

M-am oprit când am recunoscut vocea

Am făcut ochii mari, oprindu-ma din a lovi cu perna și m-am uitat la persoana respectivă

Incercand sa ignor faptul ca stăteam PE EL, zâmbesc inocent si zic, îmbrățișând perna

,,Hi, Hoonie!" și apoi râd rușinată

"Ce naiba dai cu perna aia asa, ești nebună?" spune el și își pune mainile pe față.

Când am văzut ca e distras, am încercat sa ma ridic ușor de pe el, dar a observat

"Da-te jos de pe mine!" spune el arătând dezgust

"Asta incercam sa fac! Gata!"si m-am ridicat

El s-a ridicat de pe podea, si s-a pus pe coltul patului

"Ce făceai ca lipitoarea lângă mine? Dacă faceam infarct?" spun eu in timp ce-i pălmuiam incet umărul

"Eu voiam sa te sperii inițial, dar mi-ai strâmbat moaca!"

"De ce ai venit?"

"Nu te bucuri sa ma vezi? Ok, plec" spune el și încearcă sa de ridice, dar îl iau de mâneca

"Stai asa, dilimache! Înțelegi doar ce vrei tu"

El s-a așezat inapoi pe pat și mi-a zambit

"Imi dai și mie tema la bio? Nu știu sa rezolv drăciile alea, deci te looog!" spune el ca un cățeluș milog

Ma uit la el in șoc

"Haha~Tu? Tu nu știi sa rezolvi? Marele Park Sungeniu nu știe?"

"Fwe... nu-mi place numele ăla. Si nu, nu știu. Ai uitat? Am lipsiiiit"

Eu oftez si râd "Puteai sa-mi dai mesaj!"

"De parcă esti proasta sa răspunzi" si își pune mainile in sân

"Bine, bine, scuuuze. Hai la birou"

El se ridica fericit din pat și se uita in caietul meu, copiind entuziasmat ca o imprimantă, fără sa uite niciun detaliu.
.
.
.
.
.

Aștept cu nerăbdare, batându-mi talpa de podea, sa se trezească Yeonjun.

Aud un oftat slab, și îl văd deschizând ochii.

"Iar am ajuns aici?"șopteste el, incercand sa se ridice ca sa stea rezemat, si chiar dacă a șoptit, l-am auzit, si mi-au sărit nervii

"Da, Yeonjun. Iar esti aici, pentru ca datorita inconștienței tale era sa mori. Tu îți dai seama că oamenii ăia te-ar fi gasit mort in drum? De O SĂPTĂMÂNĂ JUMATE te tot căutăm. Trebuie sa termini tratamentul ca sa reduci din crize, dar dacă nu o faci, o sa dau de tine la ATI!"

El oftează, plecându-si capul, fără sa scoată o vorba.

Ma așez pe vine lângă el.

"Te implici si in bătăi, ti-ai spart cusatura, puteai sa faci hemoragie cerebrală și să nu mai dăm de tine" iar apoi se uita la mine, in ochii lui observându-se un strop de vină

"Promite-mi ceva, Yeonjun" si il fac in sfârșit sa se uite fin in ochii mei

"Promite ca o sa ma lași sa te ajut sa iti termini tratamentul, si ca o sa ma lași sa trec cu tine prin asta. Ma simt rău sa te vad asa când știu ca te pot vindeca, deci te implor!"

El își întoarce capul ca sa își ascundă lacrimile de mine, dar le-am văzut deja

"D-dar... ma simt singur aici. Pentru a ma trata de tot ce sufar e nevoie de timp, si o sa-mi fie dor de ce e acasă"

"Inteleg cum te simți, dar sunt eu aici, și nu vei sta închis în aceasta camera tot timpul, doar... sa nu mai fugi din spital, pentru ca acest tratament e important pentru tine și viata ta. Dacă nu era important, te-as mai fi ținut aici? "

El da ezitant din cap, ca un răspuns negativ

"Exact, Yeonjun!"

Ma uit la lacrima ce-i curge acum pe obraz, si oftez

"Poți fi suparat pe mine ca te caut de zile întregi, poți sa ma urăști pentru ca te veghez in acest spital, dar măcar fi conștient ca iti vreau binele. Atât!"

"Imi pare rău Hyunjin"

Un mic zâmbet imi apare pe buze, pentru ca acum e conștient de ce a făcut

"Eu te-am iertat deja. Acum cel de la care trebuie sa-ti ceri iertare esti chiar tu" si ma ridic, îi mângâi umărul si ma duc spre ușă.
.
.
.
.
.

Acum e 22:51

Sunghoon abia acum a plecat, deși venise la 5p.m

De ce?

După ce a luat protopopilcărița asta tema, l-am chemat la un joc de table care era sub birou și mi-a atras atenția

Dupa o jumătate de ora venise la mine Heeseung să mă cheme la masă, dar când l-a văzut pe Sunghoon si-a băgat ceva in ea de masă. In loc de asta, am stat ca babele la bârfă toti 3, până acum

Bănuiesc că trebuie să mă culc

Mâine avem școală~

Si e miercuri... AvEm 2 OrE dE cHiMiE

.
.
.
.
.
Miercuri

Ora 6:45

Nebuna aia ma lasa nemâncat aici

Jur că aș mânca tot ce-mi iese in cale

Pot sa ronțăi scociul?

Nunu... lipiciul e toxic

Pentru a nu știu câta mia oară mă zgâțâi pe scaunul ăsta, poate s-o rupe in pana mea sa ies de aici.

Dacă se rupe, aluneca si sforile, si pot sa plec nu?

Sper ca nu apare Yeji acum de nicăieri sa-mi taie gâtul

Ăștia or fi la școală? E dimineață totuși...

Scaunul asta s-a mutat pana acum în zeci de locuri ale camerei.

Ajung lângă un perete, si chiar dacă eram obosit, mă împing tare cu scaunul in el, iar acesta se face bucăți

Scap un oftat de ușurare si mă apuc sa merg ca sa ma dezmorțesc

De picioare nu mai sunt legat, doar de mâini la spate, dar ciobul de pe masa poate sa taie ața

Mă uit cu atenție, tinand capul peste umăr, să iau ciobul fără sa-l scap, apoi incep sa tai

Se taie, căci la un moment dat nu mai simt nimic in jurul încheieturilor

Plin de entuziasm și ușurare, trag scociul de la gură și mă duc spre ușă

Dacă m-a incuiat asta pe afară, e de rău

Încerc clanța, văd că ușa se deschide

Imediat ce am ieșit de acolo, am luat-o la fuga spre casă, ca să îmi iau ce imi trebuie pentru școală, si poate sa mănânc ceva.

Acum e acum, Yeji.

Vedem noi cine pe cine