Jocul asta se joaca în doi

21.8K 603 12

Se uită pe geam pierdută, mereu făcea asta,deși părea ciudat mereu medita la ceva,dar numai ea știa la ce,n-o fascina desenul,așa ca își petrecea ora uitându-se pe fereastră sau compunând,poezia era una dintre pasiunile ei. Deși era o fire calmă,doar ea știa câte ascundea,nu-i plăcea agitația ,ura când toți se învârteau în jurul ei,era o fire rece,nu lasă pe nimeni să se aproprie de ea.Era în ultimul an de liceu,transferată de curând, desi își făcuse câțiva așa-ziși prieteni, pentru ea prietenii erau doar alți oameni care roiesc în jurul ei, se simțea singură.

-Saraaaa, trezește-te! S-a trezit întreruptă din gândurile ei, ura asta , ura ca cineva să o sâcâie.

-Da, ce s-a întâmplat? întreabă distant,fără a da foarte mare atenție la ceea ce zice.

-S-a sunat,nu ai auzit? întreaba puțin derutată Anca.

-Ba da,si?zice ridicându-se ușor și trecând pe lângă fata zâmbăreață,care tocmai a trezit-o din visare. Nu o displăcea, dar cu siguranță era diferită față de ea, defapt toți erau diferiți față de ea, dar doar Sara știa asta, restul preferau să se facă ca nu observă.

Plecând din bancă, se duse să sune pe singura persoana care ii știa secretul,dar nu răspundea, deja se panicase. Se sună de ora, închide rapid telefonul și-l pune în buzunar. Era luni deci ultima ora avea dirigenție.

Diriginta intrase în clasă, lângă ea un domn în negru. Inima Sarei se opri când îl observă. Nu îl cunoștea, dar era îmbrăcat într-un costum negru cu o cămașă albă și cravată. Se sperie când vedea un asemenea om, doar ea știa de ce ,dar avea un motiv întemeiat, spre fericirea ei diriginta îl prezenta ca noul psiholog al liceului. Răsuflă ușurată și se lasă ușor cu capu pe bancă, nu pentru că era obosită sau ca resimte urmele sperieturii, doar că nu o interesa ce se întâmplă în jurul ei.

Și totuși la mii de kilometri distanța cuiva îi pasă de ce îl înconjura, îi pasa ca de aproape 5 luni toată lumea bârfea, o ura, pentru că din cauza ei trebuia să mintă, ura minciuna și o ura și pe ea.

-La naiba, să te ia. De ce trebuie să fiu eu, putea la naiba să stea liniștită aici și totul ar fi fost bine, dar ea nu, a preferat să facă așa.Ok dar jocul ăsta se joacă în doi,și eu sunt cel mai bun. Când te găsesc o să ne jucăm, dar eu voi câștiga,prințesica! Izbi cu pumnul în birou, paharul pe care îl ținea în mână se transforma-se in mici cioburi, de pe palmă îi curgea puțin sânge, lichidul tare din pahar ajunse peste micile răni. Îl ustura, dar nervii pe care îi avea nu îl lăsau să mai simtă și altceva.

Ușa mare din lemn se deschise, iar pe ea intra un bărbat înalt, îmbrăcat în costum. Pe fața căruia se citea frica, dar și speranța.

-Ai aflat ceva despre ea? întreabă bărbatul cu o voce tremurată. Îi era frică, deși băiatul din fața lui iar fi putut fi fiu, îi era foarte frica de el

-Crezi ca dacă o găseam mai eram aici acum? îi răspunde băiatul rece, în vocea lui nu se simte niciodată emoție și nici în ochii albaștri parcă avea gheață. Culoarea probabil îi era transmisă de inima, inima lui era rece,vocea lui era rece,tot ce ținea de el era de gheata,cu câțiva oameni ca el s-ar putea opri încălzirea globală.

-Te rog, dacă o găsești nu o omorî, te rog. În vocea lui se simțea compătimire, vinovăție, deși era doar vina lui că draga sa fica avea să fie omorâtă sau să trăiască o viata lângă băiatul care îl făcea până și pe el să simtă frică.

-Cu siguranță n-o voi omorî, cu siguranță va trăi! răspunse cu aceeași voce glaciară .

De asta se temea mai mult tatăl fetei, dar gândurile lui fură întrerupte de ușă care se izbi și pe ea intrară doi băieți de aceeasi vârstă cu Nicholas, băiatul care ar putea opri încălzirea globală,și într-un suflet unul dintre ei zise,aproape fără vlagă.

-Am gasit-o!

Surprinderea se putea citi pe chipul lui Nicholas, ochii îi licăreau, mai mult de atât nu se putea ascunde, totuși era impresionat cât de mult a reușit sa stea ascunsă fără ajutorul nimănui. Nu avea cum să ceara ajutorul cuiva,nimeni în afară de el și tatăl fetei nu știa ca ea a dispărut.

-Atat ți-a fost! spuse mai mult pentru el,după întorcându-se spre cei trei bărbați din camera: Unde e?

Pe chipurile celor doi băieți se citea nesiguranța, Nicholas era confuz. Au găsit-o sau nu,de ce se fastacesc?

-Zice-ti! Le comandă cu un glas răspicat încât îi sperie pe toţi.

-Păi stiti,ea.... Se fâstăcia unul dintre băieți.

-Unde e? La naiba ziceti odată! ţipă, nu mai avea răbdare. Vroia să afle!

Zice-ti, v-am ordonat!!!

-Ea e în......

-România, zice celălalt care până acum stătuse și privi scena.

-Unde? întrebă Nicholas nedumerit.

Logodiți din intamplareCitește această povestire GRATUIT!