Or sa vina si vremurile bune

38 4 0

Aburul se-nalta unduit catre nori

Ce scapara, de cenusa, si-si lasa prin ai lor imbibati pori

Sa curga-n roiuri dese

Lacrimi de potir albastru, udand-o fara ca ei sa-i pese.

Trage pe nas aerul de umezeala aromat,

Culcata pe pamant, cu spatele rezemat

De soldati suplii de iarba

Inchide ochii rosii tremurandu-i de suspine, a ei barba.

Bolboroseste neputincioasa ca i-a ajuns,

Ca lama ascutita a cutitului spatele i-a rapuns.

Inima, in bucati, e sparta,

Facand o greseala pictand a fericirii arta.

"Ce vor se la mine?

Ceea ce fac, nu e niciodata bine!

Vor totul, vor mai mult, vor luna de pe cer

Vor, ca-ncurand, sa incetez sa mai sper!"

Presiunea-i cocoseaza visele, visurile, spatele,

Dorinta lor de-a o sfarteca in doua o obliga a-si folosi coatele,

Sa se tarasca sub privirile lor, sa o vada cum indura,

Pedepsind-o cu tipete sihastre cand o gura de aer proaspat fura.

O clipa libera, de realitate, singura, i-a trebuit,

Ca sa-so deschida larg ochii si sa realizeze ca tot ce si-a dorit,

Tot ce si-a propus, pe furtuna rece si aspra, ce-i ingheata contactul cu lumea reala,

Toate planurile ei, au fost o ocupatie banala...

Ca tit ce a vrut cel mai mult de la viata,

E doar un fulg de gheata,

Deasupra unui ocean fierbinte

In timpul unei zile calde, ce mereu o va tine minte.

Pe branci, trudeste,

Zi si noapte, munceste

Sa aiba tencuit pe fata un suras

Senin, si-n jur, sa-mpartaseasca un relaxat ras.

Cu cearcane promeninte sub ochii plansi,

De durere si dezamagire i-au fost unsi,

Sta in lumina palida a veiozei,

Band oboseala din interiorul dozei,

Ce i-a fost oferita meschin, spre "binele" sau,

Fiind inconstienta ca fiecare vorba-i face rau.

Aplecata deasupra sufletului ei fragil,

Il apara de ranile adanci ce de el se aproprie tiptil.

Ii sopteste sigura si totusi nebata pe ce spune,

C-or sa vina si vremurile bune...

Prinsă între paginiCitește această povestire GRATUIT!