Blocati!

46 2 0

Trebuie sa ajung la ea. Trebuie sa ma intorc in adapost. Trebuie sa o sarut.

-Da. Tot asta spui de cateva luni. De parca o vei face.

Taci. De data asta o sa o fac. Trebuie sa o fac. Am nevoie de asta. Nu imi pasa ca se va enerva Chris.

-Jack unde Dumnezeu esti?

-Aici. Ce s-a intamplat?

-Nu putem pleca inca. Ii e rupta tibia. Am murii cu totii. Si nu e o optiune sa cautam o masina pentru ca ii va atrage dupa noi pe alergatori.

-La dracu. Si ce cacat vom face. Nu vezi ca o sa ramanem fara hrana in cel putin doua zile. Si nici cu apa nu stam mai bine. Ce crezi? Ca un avion va ajunge pe aici si ne va salva?

-Si ce propui sa facem domnule destept?

-Habar nu am. Tu esti mai mare in grad. Tu ar trebui sa stii ce putem face.

-O sa vad.

-Nu fii nesimtit ca ii spun lui Chris.

-Nu fii nesimtit ca ii spun lui Chris.

Imi place cateodata ca pot vorbi in gand cu mine. Pot sa vad partea proasta in orice cand fac asta. Dar poate fi si amuzant. Doamne, am innebunit. Vorbesc singur si imi si raspund.

Urma sa se intunece si aveau sa iasa la vanatoare. Ziua sunt cativa. Dar sunt inofensivi. Noaptea insa...o baiete. Ai dat de dracu si de toata familia lui.

Deci nu aveam cum sa ajungem inapoi la adapost.

Nu vreau sa raman aici. Trebuie sa plec. Neaparat. Nu pot ramane aici.

M-am pus pe geamul trenului si incercam sa gasesc o cale de scapare. Am vazut o motocicleta dar facea prea mult zgomot si nu ne putea duce pe toti. Trebuia sa astept pana maine. O sa vad ce pot face si apoi o sa plec.

Am stat acolo pana am adormit. Nu mai vroiam sa ma misc din acel loc. Vroiam sa simt vantul rece care mi se spargea de fata. Vroiam sa simt mirosul distrugerii. Sa aud moartea cum se plimba pe strada tarandu-si picioarele de care mai atarnau inca bucati de carne. Vroiam sa aud cantecul mortii trecand pe langa vagonul nostru. Sa simt teroarea si frica pe care mortii o imprastiau peste tot in jurul lor. Nu mai existau cantece de leagan. Nu mai existau parcuri in care mamicile isi plimbau bebelusii. Nu mai auzeai viata. Nu mai auzeai cantece de leagan.  Tot ce mai exista aici era urletul mortii. Asta era cantecul de leagan de acum.

-Jack. Trezeste-te.

Unul dintre soldati ma scutura pana ce m-am trezit.

-Nu face galagie. O sa ne auda.

-Ce dracu s-a intamplat?

-Ai adormit in geam. Si se apropie o hoarda chiar mare de morti spre noi. Ceva i-a atras aici.

-Serios? Cum ti-ai dat seama?

-Ridica-te odata si hai cu mine.

M-am ridicat de pe scaunul acela si am pornit incet, impiedicat si adormit dupa soldat.

Am intrat in locomotiva si acolo erau toti.

-V-a trebui sa plecam. Nu mai putem sta aici. E prea periculos.

-Imi dau si eu seama de asta. Am raspuns eu.

Generalul se uita la mine foarte urat. Am ridicat mainile in semn de 'imi pare rau' si m-am dus sa ma asez undeva.

Au tot vorbit despre o cale de scapare. Era periculoasa dar avea sa mearga.

Planul era sa fugim dimineata, sa luam o masina si sa plecam. Am fi iesit din oras si am fi mers pe campuri ca sa ii putem impusca pe urmaritori. Pe campuri nu prea erau morti. Toti au mers catre orase. Acolo gaseau mancare. Asa ca, logic, campurile ar trebui sa fie goale. Dar asta nu insemna ca eram in siguranta. Oricand se putea intampla ceva. Putea sa se intample ceva pe drum spre masina.

Am stat acolo si i-am ascultat cum se certau. Habar nu aveau ca oricum vom muri daca nu facem ceva mai repede. Va trebui sa riscam. Sa plecam acum.

-Esti nebun? Tu stii ce ar implica asta? il intreba generalul pe un soldat.

Dar ce puteam face daca plecam acum? Erau prea multi pe strazi si erau mult prea rapizi. Nu am fi ajuns nicaieri. Si mai trebuia sa cautam si o masina functionala.

-... sa te i-a mama dracului.

Doar maine. Daca plecam maine in cel mult doua zile o sa o vad pe Alice a mea. Sper ca e bine.

-... esti asa un dobitoc. Nu putem face asta.

Abia astept sa o vad iar. Sa stau cu ea. De data asta o voi saruta. De data asta va fi a mea. Nu ma mai intereseaza.

Pe cand se apropiau zorii zilei am vazut cum mortii se retreag in intuneric. Aveam cale libera.

Am parasit trenul care ne oferea protectie si adapost. Toti eram tacuti. Nimeni nu avea curajul sa spuna ceva. Din cate am inteles generalul era destul de nervos pe unul dintre soldati.

Nu a durat mult pana am gasit o masina functionala. Stateam cam inghesuiti dar era bine. Asa cum am spus au aparut alergatorii. Astia sunt cei mai tampiti. Pot iesii si ziua. Masina nu putea pleca de pe loc. Atunci unul dintre soldati a iesit si a inceput sa impinga masina, dar dupa ce a pornit din loc el nu a mai ajuns-o. L-au prins mortii. Am vazut cum isi infigeau dintii in gatul si in mainile lui. Cum peste tot in jur tasnea sange. Cum s-a uitat in ochii mei si apoi a pierit. Am vazut tot. Nimeni nu a mai zis nimic. Nici generalul care pana atunci a injurat cam incontinuu. Acum domnea linistea. Si frica. Asa se termina o poveste. A murit personajul principal. Povestea nu mai poate continua. Odata ce el a murit povestea se termina definitiv. Va sta o perioada in centrul atentiei, dar apoi se va pierde, va fi uitata pentru totdeauna. Toti isi vor continua povestile, dar a lui? Ce se v-a intampla cu povestea lui? Nu trebuie sa fie uitata asa usor.

The OutbreakCitește această povestire GRATUIT!