Capitolul 4.

373 32 3

*EJ pov*

De ce are ochii rosi?! Ochii ei erau caprui ca ciocolata calda! Ce s-a intamplat cu ochii ei frumosi?!

Hey, nu ma judecati! Chiar imi placeau.

Sunt un monstru!

Aveam o senzatie stranie de "deja vu" si mi-am dat seama de ce.

Nu se poate!

M-am ridicat de la masa si m-am dus la ea, stiind ca nu stia ce se intampla si ca e speriata.

-Lexi, esti bine?! spun incet.

Doar nu avea dreptate... sau da?! Nu, nu sunt un monstru! Nu sunt o criminala! isi spunea pipaindu-si fata.

-Lexi! spun din nou, de data asta trezind-o la realitate. Stai linistita!

-Dar nu am nimic, spune incercand sa minta.

-Calmeaza-te, ii spun dar inima ei a luat-o la goana.

Nu inteleg! Cum se poate asa ceva?! Nu sunt un monstru! Nu!

Simteam cum furia pune stapanire pe ea, chiar daca nu avea nicio logica sa se intample asa.

Nu stiam ce sa fac ca sa o calmez, asa ca am luat-o in brate sperad sa nu explodeze, cum am patit si eu.

Da, si eu m-am trezit la fel ca ea intr-o zi dintr-un cosmar ca al ei si aveam ochii negri complet. Apoi am explodat (nu la propriu).

Am inceput sa daram tot in jurul meu si asa i-am ucis pe cei la care tineam mai mult... parinti mei. Dar nu mi-am omorat fratele mai mic, Kevin, desi il uram. Dar acum am inceput sa ne intelegem mai bine, fiindca e singurul cu care imi impart sangele.

Ideea e ca mi-am facut mai mult rau mie si uite unde am ajuns...

Imi tineam ochii inchisi strans sperand sa nu faca ce am facut si eu.

Ea tremura din toate incheieturile, dar mi-a raspuns la imbratisare.

-Stiu cum e!

-Da-mi drumul! spune ea desprinzandu-se de mine.

-Vrei sa distrugi ceva?! spun captandu-i atentia. Hai la mine in camera!

Am luat-o de mana si am tarat-o in camera mea.

Nu stiu de ce, dar acum incepeam si eu sa-mi pierd controlul, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de multa vreme.

I-am aratat spre sacul de box pe care mi l-am atarnat in camera ca, de cate ori simt nevoia, sa ma pot descarca pe el.

-Asta e tinta! spun aratand inca spre sac. Crezi ca daca simti asta esti un animal sau un monstru?!

Da!

-Urmeaza-ti instinctul! Ce-ti spune sa faci?!

-Nu stiu!

-Ba sti! spun autoritar.

Waw... Nu a reactionat deloc cum ma asteptam! S-a pus jos si si-a pus mainile la urechi, de parca auzea voci.

Nu sunt un monstru! isi repeta ea.

Apoi m-am gandit cum o pot face sa isi descarce furia pe care o simte.

-Nimeni nu spune ca esti un monstru daca te descarci!

Ce?!

-Trebuie sa-ti eliberezi furia cumva! Descarc-o pe sac!

Abia atunci s-a ridicat si a vrut sa mearga spre el, dar s-a abtiinut sa sara pe el si sa-l doboare cu putere la pamant, asa cum faceam eu.

Criminal fellings [Creepypasta]Citește această povestire GRATUIT!