Capitolul I

445 17 1

Eram băgată în pat, când am auzit un zgomot de afară .Semănă cu impactul unui corp izbit de perete. Oare ce-o fi? Am dat plapuma deoparte, și m-am pus pe picioare, trăgând halatul alb și pufos, peste maieul roșu, și boxerii negrii cu inimioare roșii, după care am ieșit afară.

Sa-mi bag picioarele!

Întins pe jos, era Klaus Michaelson. Sau Joseph Morgan? În fine, nu contează. Chestia era că, zăcea pe jos, nedând vreun semn c-ar mai fi în viață. Nasol rău de tot! M-am apropiat mai mult de el, și instantaneu mi-am dus mâna la gură, să-mi opresc un țipăt. Pe obrazul stâng avea o tăietură, din care încă i se mai prelingea câteva firicele de sânge, iar bluza alba era sfâșiată și pătata de sânge.

Cu siguranță arată rău de tot! Dar n-ar fi trebuit să se vindece rapid? Doar e vampir! Mă rog,varco-vampir, da' tot aia e. Fiindcă cu siguranță e Klaus, nu Joseph.

Fără să-mi dau seama cum de știu că-i Klaus, nu Joseph, l-am apucat de subțiori, începând să-l târâi până în camera mea, urcându-l apoi în pe așternuturile albastre. Mamă, da' greu mai e! Cât cântărește? O tona?! Mi-a omorât mâinile. M-am dus la bucătărie, pentru a pregăti o olicică umplută cu apă, apoi m-am întors în dormitor, scotocind după un prosop și niște pansamente. De-ndată ce le-am găsit, i-am dat bluza jos, lăsând la vedere o tăietură urâtă, ce începea de pe umărul stâng și cobora până aproape de buric; plus că mai avea una și pe braț, de la încheietură, până la cot. 

Am înmuiat prosopul în apă, apucându-mă să-i curăț rănile, după care am dat fuga până în camera părinților, după niște rivanol. Pff...bine că ai mei sunt plecași două săptămâni. După ce-am terminat, am azvârlit prosopul în mașina de spălat, și-am vărsat apa murdară în chiuvetă.

Bun. Să vedem...Am în casă un varco-vampir, care pe deasupra mai e și rănit - lucru ce nu prea are nicio logica pentru mine, fiindcă nu-mi amintesc nimic care ar fi putut să-l aducă în starea asta - , și inconștient. Iar eu chiar nu știu ca să fac cu el. Să-l țin aici pană își revine? Bine, să zicem că îl las. Da' când își va reveni, cine îmi garantează mine că n-o să sară la gâtul meu! Până la urmă, vorbim de Klaus, nu de Elijah - care mi-ar fi mulțumit, și s-ar fi făcut dispărut, ștergându-mi memoria înainte, desigur. Deci...Habar n-am ce-ar trebui să fac. De fapt, știu ce-ar trebui să fac: să îl duc cât mai departe de mine, și să uit acest incident. Dar n-o pot face. Nu-l pot lăsa cine știe pe unde, în starea sa actuală. Așa că rămâne, și voi vedea cum mă descurc când se trezește. Punct

M-am așezat pe marginea patului, unde am rămas o bună bucată de vreme privindu-l. Avea ochii închiși, din păcate - aș fi dat orice ca să-i aibă deschiși, astfel încât să mă pot pierde în irișii săi, de-un albastru oceanic. Nu-mi plăcea să-l văd așa. Îți dădea impresia că-i mort. 

Mort...E un termen inexistent pentru tine, așa că revino-ți odată.

La un moment dat, cred că am adormit, deoarece când m-am trezit, eram pe jos. Minunat,acu' cad și din pat! M-am ridicat, privindu-l pe Klaus - era la fel. Oi fi tu rănit,da' pe mine mă așteaptă școala, așa că...Am luat-o frumos spre baie, băgându-mă la duș, și când să mă îmbrac, am realizat că nu mi-am luat schimburi.

E inconștient, fato! Nu te poate vedea.

Am dat afirmativ din cap, fiind de acord cu mine însămi.

Cred că trebuie să fac o vizită la balamuc, căci o cam dau în nebunie cronică. Rău de tot.

Am inspirat adânc, deschizând ușa.