Prima zi

162 0 0

Ziua cand Albertine pasea cu greutate din cauza pantoflor rosii asortati la rochia eleganta crem era una senina, la fel ca in urma cu o saptamana. In ziua aceea se intalnea cu o colega intr-o cafenea verde, nu foarte spatioasa, cu scaune nu tocmai confortabile, cu o soba in care iarna ardea o flacara ca faclia din fata universitatii de medicina, doar ca de dimensiuni mai mici, cu barmani relaxati si inteligenti, cel putin care sa nu se laude cu prostia lor, si era in intarziere. Sa nu uit de chelnerita blonda si fermecatoare, care, imbracata in blugii aia albastri mulati, cu aceeasi camasa alba, asemanatoare cu a colegei sale atat de imposibil de descris, caruia banuiesc ca nu i-a cazut nimanui cu tronc, peste buzunarul careia si-a infipt cu o agrafa un fluture imens albastru si portocaliu, pe care ea l-a crescut de cand era doar o omida respingatoare, l-a hranit cu frunze si a fost incantata vazandu-l zburand, doar ca nu a reusit sa-l faca sa iasa afara pe micul geam de la baie, iar cand l-a luat in mana si-a dat seama ca nu mai poate zbura, atunci fiind momentul cand s-a gandit sa-si faca singurica o brosa delicata, era in acea zi mai zambitoare ca niciodata. Albertine nu avea ceasul la ea, se grabise inainte sa-si paraseasca apartamentul, in care locuia cu doua foste colege de facultate, care inca mergeau la toate cursurile si seminariile, cu toate ca nu se facea prezenta, iar la final nu castigau nimic, tot cele mai mici note luau, si probabil ca nu le-ar fi fost afectate mediile finale daca mergeau mai rar. Una dintre ele era Miruna, dar despre ea va voi povesti la momentul oportun, atunci cand voi ajunge la intamplarea cu pisica cazuta de la balcon, cand un micut motanel si-a schimbat consistenta, sau mai bine nu, e ceva deprimant, sa te gandesti la sangele pisicutului improscat pe un metru patrat, la blana asemanatoare cu a unui iepure transformat intr-un covoras in casa unui vanator, la fel cum ursii si tigrii sunt in casele celor bogati si  lispsiti total de simt estetic, doar daca nu e un urs polar si casa nu e minimalista, iar in fata semineului blana se potriveste perfect, asa ca n-o sa stiti niciodata nimic despre ea, e cel mai bine asa, doar ca in ziua aceea Albertine se intreba daca va ajunge sau nu la timp la intalnirea cu ea, iar cand a ajuns in fata unui pictor i-a cerut politicos sa-i spuna cat era ora.

-E trei fara cinci, domnita, e devreme, nu vrei de cumva sa-ti fac un portret, esti tare dragalasa. Si mosul nu-ti cere nimic, doar cateva minute si am terminat.

-Multumesc, spune zambind si rosind putin, lasand-si capul in jos si trecandu-si o mana prin par, dar ma grabesc, chiar nu pot, desi mi-ar placea.

-Hai ca nu dureaza mult, doar sa-ti fac un pic conturul si gata, cand treci pe aici o sa fie gata.

-Nu, nu pot, spune zambind, sperand ca el sa mai insiste o data ca sa poata sa spuna ca accepta.

-Macar o poza de-a ta daca mi-ai putea lasa, ca stau aici degeaba, sigur ar veni multi daca ar vedea ce portret as reusi sa fac cu un asa model. Ai de cumva?

-Nu, si chiar ma grabesc, dar am sa pot sa mai stau un minut.

-Bine, daca nu vrei, nu vrei si gata. Haide, ai stat prea mult pe timpul meu. Gata, am treaba, hai pleaca. Ce te uiti asa revoltata la mine?

-Eu am vorbit foarte frumos cu dumneavoastra. Ce drept aveti sa-mi vorbiti asa?

 -Ce, crezi ca nu pot scoate sprayul paralizant, fetita? Cine te crezi? Hai, mai repede, dispari pana nu chem politia. Auzi la ea, ce tupeu! N-ai plecat?

Albertine se intoarce ultragiata, isi stapaneste un instinct din copilarie, cand obisnuia sa-i scuipe pe baieteii care-o enervau, totusi, nu chiar din copilarie, si cand s-a despartit de ultimul sau iubit nu s-a putut abtine sa nu-l scuipe, ori cand a fost data afara din apartament cu o luna in urma, chiar daca platise totul la timp si proprietarul ii promisese ca ii va inchiria garsoniera la acelasi pret timp de un an. Albertine se misca nervos prin parc, pare teleghidata, sopteste cuvinte obscene si intr-un moment de furie de nestapanit isi scuipa sandalele maronii cu platforma, degetele fiindu-i acum acoperite de o spuma care nu se va evapora nici pana cand va intra in cafenea, dar ea nu si-a dat seama, insa o va face chelnerita blonda. Nu scapa de starea de nervozitate in alea doua minute pana sa-si intalneasca prietena grasa si proasta, un monstru hidos care se considera inteligenta, si oricat de inteligenta poate ar putea fi cineva care arata ca ea, tot n-as putea s-o consider om, dar asta e ceva personal, nu sunt pentru discriminarea oamenilor scarbosi, doar nu-s printre preferatii mei si nici ca vreau sa vorbesc despre ei, asa ca voi face cumva ca sa decupez mai mult de jumatate din cadrul in care intra Albertine.

Oralul AlbertineiCitește această povestire GRATUIT!