pur şi simplu el. N-are nume, n-are vârstă, n-are nimic. I se spune X. Nu e frumos, e chiar urât din cale afară. Dar se face plăcut. Îl iubesc toți pentru că el îi ajută pe toți, cu sfaturi, cu îmbrățişări, care apropo, sunt pe locul doi după ale mamei.. Într-o zi m-a ajutat şi pe mine. A venit la mine să-i dau ceva, iar eu plângeam. Mă simțeam efectiv prost. Prima dată când nu aveam zâmbetul pe buze, iar el m-a luat în brațe şi mi-a promis că totul o să fie bine. Atunci am realizat. Am realizat cât de mult îl iubesc, că aş face orice pentru el, şi nu o spun doar aşa .. pentru că eu n-am mai fost îndrăgostită până acum.. Dar totuşi, ce tip care nu vrea să dea speranțe spune aşa ceva? Mi-a zia că ține la mine, că nu vrea ca eu să pățesc ceva, dar nu vrea să fim mai mult decât prieteni.. ştiu, e un ciudat .. dar eu îl iubesc pe ciudatul ăsta. Colegii ne văd pe hol, vorbind sau îmbrățişandu-ne şi ne întreabă dacă suntem împreună.. El le râde în față şi le spune că nu e treaba lor, iar eu le zâmbesc şi le întorc spatele, dorindu-mi din inimă să le pot striga în față " da " ..
El e cel pe care îl caut în fiecare noapte şi fiecare răsărit.. el e X al meu, iar eu vreau să fiu Y-ul lui..
CITEȘTI
Dragă Charlie...
Non-FictionAceasta nu este o lucrare de ficţiune, toate scrisorile sunt reale, de la oameni reali, cu sentimente reale, aşa că vă rog să le trataţi cum se cuvinte şi să ajutaţi pe cine puteţi printr-un comentariu sau o altă scrisoare. În "The Perks of Being a...
