Alienanță

70 8 5
                                    

Puternice tunete permantent mugeau,
Iar picurile ploii grele pe chip i se scurgeau.
Cămașa îngrijită, albă ce-o purta
Pe laturile șoldului, mâinile-i țintuia.

Cu inima bătând să iasă
Și tălpile-i sângerânde,
Nu știa cu ce osândă
Aceasta avea să se confrunte.

Amurgu-și făcea chemarea
Și oh, cât și-ar fi dorit
Un moment s-atingă marea
Și-apoi veșnic să fi dormit.

De medicii de suflet soarta-i fu schimbată,
Fiind înconjurată iară de pereți albi, scrilejiți.
Dar dorința pentru pace și ignoranța la ocară,
Îi lăsară pe toți ceilalți oarecum uimiți.

People need poetryUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum