Bernard Werber
ZIUA FURNICILOR
Furnicile contraatacă!




Totul este într-unul (Abraham)
Totul este dragoste (Isus Cristos)
Totul este economic (Karl Marx)
Totul este sexual (Sigmund Freud)
Totul este relativ (Albert Einstein)

Şi mai departe?...

EDMOND WELLS,
Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute




PRIMUL ARCAN:
Stăpânii zorilor




1. PANORAMIC

NEGRU

A trecut un an. Pe cerul de august, fără lună, clipesc stelele. Într-un târziu, tenebrele se risipesc. O lucire. Fâşii de ceaţă se preling peste pădurea Fontainebleau. Un soare purpuriu şi puternic le împrăştie de îndată. Totul scânteiază acum, acoperit de rouă. Pânzele de păianjen se transformă în ţesături exotice, din perle portocalii. Se anunţă o zi călduroasă.
Vietăţi minuscule freamătă pe sub rămurişuri. Pe iarbă, printre ferigi. Pretutindeni. Din toate speciile şi nenumărate. Roua, ca o licoare pură, spală pământul pe care se va desfăşura cea mai ciudată dintre av...


2. TREI SPIOANE ÎN INIMA ORAŞULUI

Avansaţi, repede.
Ordinul parfumat e categoric: nu e timp de pierdut cu observaţii inutile. Cele trei siluete întunecate zoresc de-a lungul culoarului secret. Cea care merge pe tavan îşi târăşte cu nonşalanţă antenele la înălţimea solului. E rugată să coboare, dar ea le dă asigurări că se simte mult mai bine aşa: cu capul în jos. Îi place să perceapă realitatea răsturnată.
Nimeni nu insistă. De ce nu, la urma urmei? Trioul coteşte pentru a se vârî într-un tunel mai îngust, sondând cu atenţie cel mai neînsemnat ungher înainte de a face vreun pas cât de mic. Pentru moment, totul pare atât de liniştit, încât e de-a dreptul îngrijorător.
Iată-le ajunse în inima Oraşului, într-o zonă care este cu siguranţă foarte supravegheată. Paşii li se fac mai mici. Pereţii galeriei sunt tot mai lucioşi. Tot mai des li se-ntâmplă să derapeze pe resturi de frunze moarte. O nelinişte surdă inundă fiecare celulă a carcaselor lor roşcate.
Iată-le ajunse în sală.
Adulmecă mirosurile care plutesc în aer. Se simte iz de răşină, de coriandru şi de cărbuni. Încăperea aceasta este o invenţie de ultimă oră. În toate celelalte oraşe ale furnicilor, boxele nu servesc decât la stocarea hranei sau a ouălor. Or, anul trecut, chiar înainte de începutul perioadei de hibernare, cineva a emis o sugestie:
Nu trebuie să ne mai lăsăm ideile să se piardă.
Inteligenţa Roiului se reînnoieşte prea repede.
Gândurile strămoşilor trebuie să le fie de folos urmaşilor noştri.
Conceptul de stocare a reflecţiilor era cu totul nou la furnici. Şi, totuşi, el entuziasmase o mare parte din cetăţeni. Fiecare venise să-şi deverseze feromonii înţelepciunii în recipientele prevăzute în acest scop. După care, acestea fuseseră orânduite pe teme.
Toate cunoştinţele lor erau de-acum adunate în această vastă boxă: "Biblioteca chimică".
Cele trei vizitatoare continuă să înainteze, cuprinse de admiraţie, în pofida spaimei. Spasmele antenelor le trădează emoţia.
De jur-împrejurul lor, ovoide fluorescente sunt aliniate în rânduri de câte şase, învăluite de aburi amoniacali ce le fac să pară nişte ouă calde. Dar cochiliile acestea transparente nu conţin nici cea mai mică urmă de viaţă embrionară. Înţepenite în ganga lor de nisip, ele sunt pline până la refuz de relatări olfactive pe sutele de teme repertoriate: istoria reginelor din dinastia Ni, biologie curentă, zoologie (multă zoologie), chimie organică, geografie terestră, geologia straturilor de nisip sub¬pământene, strategia celor mai celebre bătălii, politica teritorială din ultimii zece mii de ani. Se află acolo până şi reţete de gătit sau planurile cotloanelor celor mai rău famate ale Oraşului.
O mişcare de antene,
Repede, repede, să ne grăbim, altfel...
Furnicile îşi curăţă la iuţeală apendicele senzoriale cu ajutorul periei cu o sută de fire de la coate, apoi pornesc să inspecteze capsulele în care sunt stivuiţi feromonii mnezici, atingând uşor ovulele cu extremitatea sensibilă a antenelor, astfel încât să le identifice fără greş.
Deodată, una dintre furnici încremeneşte. I s-a părut că a perceput un zgomot. Un zgomot? Fiecare din ele îşi zice că, de data aceasta, vor fi descoperite.
Rămân în aşteptare, febrile. Cine poate să fie?


3. ACASĂ LA FRAŢII SALTA

― Deschide, trebuie să fie domnişoara Nogard!
Sébastien Salta se ridică, întinzându-şi trupul nesfârşit şi răsuci mânerul uşii.
― Bună ziua, spuse el.
― Bună ziua, e gata?
― Da. E gata.
Cei trei fraţi Salta se apropiară laolaltă de cutia voluminoasă de polistiren, din care scoaseră o sferă de sticlă, deschisă în partea superioară şi plină cu granule maronii.