Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 14/ Răzbunare

Nu avea nimic la ea. Telefonul îi era încă în poşeta care a rămas pe hol.

Am urcat în maşină şi am mers înapoi la bar, dar nu înainte să-l anunţ pe Matt să pregătească oamenii, pentru a intra în casa lui Noriega. Sigur era pregătit. Sigur mă aştepta. Mintea îmi era invadată de fel şi fel de scenarii, de cum ar putea să o rănească. Am strâns puternic volanul în mâini la gândul că poate nu o voi mai vedea niciodată.

Jur că atunci când o să-l prind o să-l fac bucăţi cu mâna mea. O să aibă parte de cel mai chinuitor sfârşit. Nici nu am observat când lacrimile au început să-şi facă loc pe faţa mea din nou.

Am adunat suficienţi oameni şi am mers spre casa lui Pablo, iar pe unii i-am trimis să blocheze ieşirile din oraş, în caz că reuşeşte cumva să fugă.

BELL P.O.V :

Timpul trecea iar eu îmi pierdeam tot mai mult speranţa. Nu se auzea nici măcar un sunet, ceea ce mă făcea să cred că suntem departe de civilizaţie.

Înţepenisem, stăteam în aceiaşi poziţie de câteva ore bune, aproape că nu-mi mai simţeam corpul şi eram îngrozitor de slăbită. Îmi era sete aşa că am început să ţip.

După câteva minute în care parcă şi vocea mă lăsa, a apărut acel Ricardo cu o sticlă de apă plată şi o tavă cu ceva de mâncare.

- Ar fi bine să nu mai ţipi, nu pot dormii.

- Dezleagă-mă dracu! Mă doare tot corpul.

- Te va mai durea şi altceva în curând.

A zâmbit el pervers, iar tot ce vroiam era să-i arunc lampa aceea în gură, să nu mai fiu nevoită să văd vreodată asta.

A scos nişte cheii din buzunar apoi s-a aşezat pe marginea patului.

- Ar fi bine să  nu mă loveşti, sau o să o păţeşti. Ia spune-mi acum, ce ştii să faci pentru asta?

A spus fluturând acele chei în faţa mea. Am înghiţit în sec.

Privirea lui se plimba pe tot corpul meu, iar dintr-o singură mişcare a ajuns peste mine, blocându-mi orice mişcare. Am început să ţip şi să mă zbat, însă nimeni nu venea. Max nu o să mă salveze. Conrad nu o să ajungă la timp, iar nenorocitul ăsta o să fure şi singurul lucru pur rămas la mine.

Mâinile lui murdare se plimbau pe sânii mei, apoi coborau în jos pe abdomen, ajungând între coapse. Purtam o rochie aşa că nu îi era greu deloc să ajungă unde îşi dorea. Începusem să plâng şi ţipam tot mai tare, iar el a început să râdă cu poftă.

- La naiba, eşti virgină, nu-i aşa? Nu pot să cred. Târfa lui Max Hell, nu şi-o trage cu el. Asta-i bună!

S-a ridicat de pe mine şi mi-a desfăcut cătuşele după care a ieşit în grabă încuind uşa în urma sa.

Îmi era silă de toţi oamenii ăştia. Cine s-ar fi gândit că aşa o să-mi fie sfârşitul? Violată şi ucisă de oameni din cercul lui Max. Era clar că nu avea o relaţie prea bună cu Noriega, însă se ocupau de aceleaşi afaceri.

M-am cuibărit în pat încercând să mă liniştesc şi să mă gândesc la un plan de evadare. Dar era imposbil. Am mâncar rapid ceva, pentru că abia mă puteam ţine pe picioare.

După câteva ore bune apăruse şi Pablo. Cred că trecuseră deja 2 zile sau 3 de când eram aici.

- E adevărat, Bell?

M-am uitat la el neînţelegând la ce se referă.

- Eşti virgină?

Nu am spus nimic şi m-am depărtat şi mai tare de el.