Primogenitus Diaboli (Primul nascut al Diavolului)

Se pare ca dragul meu PC nu doreste sa ma mai ajute la scris. Am facut cunostinta de curand cu 2 virusi foarte dulci care-mi "halesc" memoria din el. Pana ce voi rezolva problema proababil nu mai am nicio sansa sa scriu ceva... la PC. Promit ca voi continua de mana ceea ce am inceput aici, iar cu prima ocazie am sa postez!

Aceasta este doar prima parte a capitolului...singura pe care o mai am in PC. Voi continua si cu putin noroc am sa va aduc si restul capitolului. "Citeala" placuta, va urez ! >:D<

________________________________________________________________________

Ora sapte dimineata. Eram inca in pat admirand lumina dimineti ce se strecura cu greu printre gratile geamului. Norii erau inca prezenti pe cer sufocand varfurile stancoase ale muntilor. Frigul patrundea crunt in camera prin fereastra lasata deschisa. O umbra pala a unei pasari ce-si dezmortea aripele imi optura gandurile. Mi-am rasucit privirea catre peisajul dezolant oftand mecanic. Stateam aproape nemiscata de cand Lavinia si Adrian plecasera din camera, iar asta se intampla cam acum doua ore jumatate.

Trupul imi era iarasi amortit, insa era o amorteala cruda, indusa de mine ca sa diger macar in mica masura gustul furiei. Capul in vajaia asemeni unei paduri inghitita de vanturi, iar ochii imi fierbeau in cap. Fiecare lumina, sunet sau miscare imi zgaria creierul. Orice fiericel de praf ce-mi strabatea raza vizuala era ca un inamic ce-si dorea sa ma omoare. Starea mea se inrautatea cu fiecare ora ce trecea, iar amorteala trupului meu imi chinuia muschi pana la disperare.

Mi-am dus mana sub perna fara a-mi lua nicio secunda privirea din tavan. Am scos carnetelul si l-am deschis acolo unde mi-au ajuns ghearele. L-am pus in fata ochilor mei. Victor…

Expresia lui e inca bine intiparita in mintea mea. Ochii lui verzi, luminosi si parul alb-blondin. Mana lui tinand-o pe a Anei, gura lui sarund-o pe a ei…Pana totul sa distrus!

Am aruncat carnetul pe rucsacul ce se sprijinea intr-o doara de patul Laviniei si m-am ridicat rapid in capul oaselor. Ce fusese cu mine atunci si ce-i cu  mine acum…Dar mai important, ce-o sa se aleaga de mine de acum?!

Gandurile m-i se amestecau ca intr-un malaxor, iar fiecare lumina imi ardea pielea. Nu a fost niciodata normala, cu un demon in mine, dar cine ar crede-o? E doar imaginatia mea prosteasca!  Poate ca doar asta e. E doar imaginea idioata din mintea mea. E doar modul meu absurd de a ascunde frica si furia, transformand-o in nebunie, iar apoi in basme de groaza pentru propia persoana. Poate ca in tot balamucul asta eu oricum as fi ajuns aici.

Poate ca nu-i nimic in interiorul meu, poate sunt doar eu prea rastalmacita sa inteleg ce-i real si ce nu.

Mi-am lasat capul pe spate tinandu-mi mainile pironide de genunchi. Ochii ma ardeau ingrozitor si piealea ma ustura. Aveam acel sentiment ciudat ca am sa ma pierd pe mine cat de curand. Vroiam sa fug oriunde, departe de aici, departe de lume. Oriunde, cat mai adanc posibil. Intr-un loc in care lumina nu are sa ma atinga si nimic din ce inseamna culoare.

-         Surioara…nu cred ca ne vom vedea… vreodata!

Voca imi era guturala. Aproape ca nici eu n-o mai recunosteam. M-am ridicat din pat tarandu-mi picioare spre masuta de machiaj a Laviniei. M-am asezat pe scaunelul micut din fata oglinzi decorate cu albastru.

Ochii imi erau stinsi ca a unui mort. Parul imi atarna fara forma pe fata suvintele rebele intrandu-mi in gura. L-am dat pe spate eliberandu-mi fruntea. Oricat as fi incercat sa nu cred ca ce-a din oglinda sunt eu miscarile asemanatoare ma contraziceau. Mi-am frecat ochii cascand din rarunchi. M-am ridicat, iar privirea mea sa atintit catre geam.

Norii acopereau intregul peisaj, lumina soarelui neavand nicio sansa sa patrunda prin ei. Am prins intre degete metalul rece al gratilor. Nu puteam nici macar sa-l zgaltai. Am oftat din nou lasandu-mi capul sa-mi cada in maini. Nebunia imi inunda fiecare coltisor al minti, iar eu nu mai stiam cum as putea sa-l opresc. Nici macar mutilarea nu mai reprezenta ceva ultil acum. Durerea din capul meu se accentua, nici vederea nu ma ajuta prea mult.

M-am rasucit vrand sa ajung in pat insa parca totul imi fugea din cale. M-am sprijinit de patul roscatei, insa m-am aplecat prea mult in fata, reusind sa ajung in genunchi.