Elita Scriitorilor ♦ interviuri cu scriitorii de mâine ♦

INTERVIU #1 ♦ TheSpiritWolf ♦

BUN VENIT ÎN ELITĂ, TheSpiritWolf !

 Vă invit să vă delectați cu acest minunat inteviu. DESCOPERĂ ȘI REDESCOPERĂ

RobMichael:  Marinel, sunt încântat să fiu eu cel care-ți ia acest interviu. Trebuie să recunosc, că atunci când m-am decis să fac această antologie de interviuri, tu ai fost primul la care m-am gândit, fiindcă mi-am dorit  cu îndârjire să fie un băiat primul, prea puțini, dar foarte buni. Ești alături de noi din 16 ianuarie 2014, relativ recent și te-ai născut în Scornicești și, căutând oameni de literatură din orașul tău, l-am găsit pe Ceaușescu, născut la 10 zile de la data la care ți-ai făcut tu cont, evident, cu zeci de ani înainte. Aceasta nu este o întrebare, așa că nu e musai să răspunzi ceva, este, să-i spunem, un soi de preludiu (parte introductivă).

♦        Robert, la rândul meu, îți mulțumesc pentru că mi-ai oferit această minunată oportunitate de a mă afirma. Citindu-ți lucrările impecabile și ținând cont de faptul că mi-ai acordat primul interviu din antologia ta, trebuie să recunosc că mă simt flatat. Prefer ca activitatea mea literară să nu fie asemănată cu activitatea lui Nicolae Ceaușescu, din diverse motive.

1.       De ce atât de târziu? Ce te-a împiedicat să scrii alături de noi mai devreme pe Wattpad? Sau mai bine zis, care au fost împrejurările care te-au condus aici?

o    Nu îmi amintesc cu fidelitate cum am descoperit că pot îmbina armonios câteva cuvinte într-o propoziție. Știu însă că aveam paistrezece ani. Mă consider un nou-născut în acest domeniu. Mereu mi-am dorit să existe un loc în care mi-aș putea picta liber cuvintele, un loc în care să nu văd cum puberii frustrați, printre care am avut ghinionul să cresc, cum își scuipă orgoliul acid peste părerile mele. Niciodată nu am suportat orgoliul, cu toate că acesta face parte din natura psihicului uman. Ceea ce unii găseau a fi urât și demn de dispreț, eu găseam ceva estetic, ceva ce se chinuia să răsară din coaja tare a sâmburelui strâmt al existenței. Unii se nasc cu ochii însetați după frumos, dar eu unul consider că am ochii formați să sape în profunzimea urâtului și să scoată la lumină frumosul, blocat în interiorul acestuia. Astfel, am devenit atras de tema sobrului și a morbidului, însă acestea nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodatăîmbrățișate cu drag de toată lumea. Acei puberi frustrați, menționați mai devreme, considerau, și încă mai consideră, morbidul ca ceva demn de ars pe rugul neștiinței. Nu am mai vrut să scriu. Pânăși eu ajunsesem, la un moment dat, să-mi fie rușine de tot ceea ce voiam să scriu. Toate acestea pânăîntr-o zi. Am găsit pe vicioasa rețea de socializare, Facebook, o postare puțin mai deosebită. Inițial am crezut că este un virus și nu am vrut să accesez link-ul postării, însă curiozitatea m-a împins să aflu ce se ascundea de fapt acolo. Unii spun că omul nu ar trebui să fie curios, că omul ar trebui să-și astupe simțurile cu neștiința, curiozitatea aducându-le doar necazuri. Eu mă bucur că nu m-am lăsat îngrădit de aceste stereotipuri și iată că nu am regretat. Am descoperit, în sfârșit, acel loc în care puteam să mă ascund pudic sub anonimat și sunt fericit căîmi pot sculpta cuvintele în pixeli și biți, fără să fiu deranjat de ura și orgoliul altora. Astfel am descoperit eu Wattpad-ul.

2.       Te numeri printre – ceea ce-mi place să numesc – scriitorii clandestini? Ceea ce vreau să spun este, părinții și prietenii tăi au cunoștințe de această pasiune a ta și cum au reacționat aceștia, în eventualitatea în care răspunsul este afirmativ?

 o Ei bine, Robert, țin să-ți mărturisesc faptul că părinții mei nu au habar de această pasiune, însă nici nu doresc să le spun, pentru că cel mai probabil s-ar speria și m-ar trimite la cel mai apropiat psiholog (sarcasm). De obicei, oamenii simpli își manifestă indignarea față de soartă, față de limitarea existențelor lor prin materialism, acceptând ca viețile lor să fie conduse de prejudecăți și stereotipuri absurde, concepute de semidocții secolelor trecute. A nu se interpreta faptul că îmi numesc părinții oameni simpli. Părinții mei au un caracter bine format, însă atunci când viețuiești alături de acei oameni simpli, ajungi să îți pese de părerile lor. Acei oameni simpli, probabil, consideră modul meu de exprimare precum ceva diabolic, lipsit de scrupule, însă dacă gândești în afara cutiei îți dai seama că ei sunt doar înfricoșați de sfârșitul tragic al vieților lor, de sfârșitul patimilor materiale, redate în creații similare cu cele ale mele. Doar un singur prieten știe ceea ce scriu eu, dar prima sa reacție a fost următoarea: „Ce naiba ai pățit, mă?” (limbaj cenzurat). Apoi a citit mai atent și și-a dat seama de ceea ce voiam să transmit, de mesajul textului și în final a ajuns să-i placă.