1. Condamnarea cu distracția

66.4K 1.3K 271
                                    

*carte scrisa la 12, respectiv 13 ani, va dau voie sa ma judecati =)) stiu ca nu se poate numi carte, este o poveste doar pentru amuzament. Nu o voi mai reface, multumesc, love*

*First, este prima mea carte si stiu ca inceputul este un dezastru si imi pare rau pentru asta. Voi incerca pe viitor sa refac capitolele si sa revizuiesc fiecare particica din ele, ca mai apoi sa le corectez si imbunatatesc. Second, accept orice critica sau sfat, in limita bunului simt, multumesc. Kisses xx.*

-Oh, nu, nici să nu încerci! Răspunsul este deja nu și voi știți asta! Nu, nu, nu! Nu mă puteți obliga! Vă rog, nu mă obligați să fac asta. E tortură. Cu ce v-am greșit eu vouă? țipam ca o descreierată, dar nu îmi prea păsa de asta acum, eram în stare de orice doar să nu merg cu... diavolii aceia cu freze de păpuși și cu voci prea feminine. Am văzut și travestiți mai masculini decât ei. Fără supărare băieți, dar aveți probleme grave cu apariția.

-Dar scumpo, încercă să mă liniștească, fără succes, mama. Nici măcar nu o las să termine. De fiecare dată când începe cu scumpo, e de rău... Pentru mine cel puțin.

-Oh, nu! Nu! Fără scumpo! Nu, nu, nu! Îi urăsc, ok? Pe toți! E așa greu?

-Ști ca nu e așa, se strâmbă mama.

-Ar putea fi, spun strâmbandu-ma înapoi.

-Nu, nu ar putea, zâmbește mama.

-Mama! mă incrunt. Am 19 ani, sunt majoră! Pot sta și singură cât sunteți plecați! Nu mai sunt un copil! Nu vreau să merg cu ei!

-Dar fratele tău este...continuă,pe un ton cât se poate de încordat, tata.

-Star internațional! Nu imi pasa!

-Voiam să spun ca este foarte bucuros că vei merge cu ei, iși ridică o sprânceana enervat.

-Ei bine nu merg. Nu îi sufăr deloc!

-Ba vei merge, continua aspru.

-De ce?! De ce eu? De ce trebuie să merg cu el? mă strâmb mai rău ca un copil de 2 ani când descoperă oglinda.

-Pentru că ești sora lui și trebuie să fii alături de el, spuse mama sever.

-Sora lui cea inutilă! spun nervoasă.

-Megan! strigă tata uitându-se rece la mine.

-Ce?! spun nevinovata. E adevărat.

-Ba nu, nu este, spune mama ferm convinsă că așa este, cum spune ea.

-Eșecul familiei Horan, murmur, uitându-mă in altă parte.

-Vă rog! Nu mă obligați! Nu vreau! am încercat să vorbesc cât puteam de calm, dar nervii mei erau întinși la maxim așa că nu prea reușeam. Paream că vorbesc după ce tocmai îmi scosem un dinte și încă eram sub anestezie. Ca bătrânii aceia care au probleme buzele, le plescăie constant. Așa eram si eu acum.

-Vrei să te calmezi? Nu trebuie să vii dacă nu vrei! se făcu auzită o altă voce familiară. Oh super. Apăru casanova din camera alăturată foarte somnoros sau așa cum spune el mereu, obosit. Doarme până la 2 după-amiaza și tot el e obosit. Cred ca ar intra in hibernare, dacă ar putea. Avea nevoie de un lung somn de frumusețe ca să își facă efectul. Fără supărare Ni'.

-Perfect, nu merg, am răsuflat ușurată, rodicându-mă incingătoare de pe fotoliu.

-Vei merge cu fratele tău în turneu și punct, țipă mama la mine, expresia ei nu fiind una prea drăguță. Și pot spune că... Wow, niciodata nu țipa la mine, bine bine, foarte rar, când cu adevărat o dădeam în bară, dar totuși...

Prinsă cu One DirectionUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum