Jurnalul unei sinucigaşe

Capitolul 5

     Capitolul 5

     Adam POV.

      — Raphael a adus două fete de la bordel, pe una a sechestrat-o la etaj, iar pe cea dea doua a ucis-o, spun în timp ce Fiona mă priveşte şocată, fără aer.

      — Şi Zoey? întreabă încruntată.

      — Zoey nu este aici, spun în timp ce ies în mijlocul aleei şi mă uit spre pădure, amintindu-mi.

      Casa din copac, locul în care se juca Zoey când era mică.

      Este imposibl ca Zoey să se afle încă acolo, au trecut doi ani de zile, iar în casa aia nimeni nu ar supravieţui mai mult de o săptămână.

      Mă plimb uşor de-a lungul aleei, îngândurat, iar în momentul în care un oftat lung se aude, ridic privirea spre Fiona.

      — Bun, Fiona! Trebuie să punem totul cap la cap. Am plecat de acasă, am luat trenul, ne-am întâlnit, am ajuns în Harlow şi am poposit la moşneag. Bărbatul, un om singur, nebun s-a sinucis după multe ameninţări. Am găsit o pagină de jurnal care, curios, aparţine lui Zoey. Îl îngropăm pe moşneag şi ne luăm tălpăşiţa. Ajunşi la casa lui Zoey, găsim cadavrul fetei care este o prostituată şi pe cealalată sechestrată la etaj. Nici una nu are legătură cu Zoey.

      Oftez surprins.

      — Nimic nu are legătură cu Zoey! Totul este o mare minciună! strig cu putere şi Fiona îşi duce mâinile tremurânde spre buze.

      — Adam, calmează-te.

      — Îmi pare foarte rău...

      Fiona închide ochii şi lasă faţa în pământ. Neliniştea i se citeşte din gesturi şi oricât de mult aş vrea să ştiu ce o macină, simt că nu doreşte să împărtăşească cu mine. Este o femeie puternică, inteligentă, însă foarte sensibilă. Păşesc uşor în dreptul ei, cu mâinile tremurânde spre ea şi atunci când o fac atentă la mine observ ochii mari, sclipitori, umezi şi trişti. Ochi ni se întâlnesc şi inima mi se face cât un purice atunci când mă văd nevoit să o întreb:

      — Te văd tristă. Ce se întâmplă?

      — Adam... spune râzând şi se depărtează obosită, ca şi cum ar trebui să ştiu deja răspunsul ei.

      Lasă buzele între deschise şi mă priveşte încruntată, răvăşită de faptul că nu-i citesc pe faţă îngrijorările sufleteşti.

      — Simt că mor aici, spune într-un final, lăsând gura între deschisă. Verişoara ta este dispărută de doi an de zile, iar tu abia acum o cauţi. Te-ai gândit că poate a murit? Că a fost ucisă? întreabă Fiona în timp ce o privesc uimit, neştiind că toate aceste lucruri o macină.

      — Fiona...

      — Sau s-a sinucis?

      — Te rog, e verisora mea.

      — Ce legătură are ea cu ceilalţi? Cu moşneagul, cu prostituatele? Cine se crede ea să facă toate aceste lucruri oribile? întreabă şocată şi în momentul în care mă apropri de ea şi o iau de mână, se smuceşte speriată.

      — Zoey nu are lagătură cu nimic din toate acestea. Este o victimă, ca noi.

      — Nu-i lua apărarea.