Blood from women

Norii plumburii se adunasera deja deasupra micutului oras Breda, acoperind si ultimele raze aurii ale soarelui. Se miscau incet, adumbrind cerul si lasandu-i o nuanta unica de melancolie. Timpul trecea incet, intocmai unei clepsidre eterne, al carui nisip se scurge la nesfarsit, facand clipele sa para minute, orele zile si zilele veacuri. Picaturi plapande de ploaie incepeau sa cada cu viteza din cerul innorat, lovind cu putere pe dalele de ciment ale strazilor si strecurandu-se speriate printre acestea. Cateva fulgere luminoase mai brazdau cerul din cand in cand, in timp ce strigatele cerului faceau sa vibreze orasul. Asemenea furnicilor, oamenii fugeau debusolati pe strazile inguste ale oraselului, adopastindu-se prin cafenele si baruri si asteptand rabdatori trecerea furtunii, furtuna care dezlantuia in interirorul fiecaruia dintre ei o lupta crancena, o batalie muta, fara de fiinta. Incercau cu disperare sa-si stinga aprinderile, sa-si potoleasca firea insetata de dorinta, dar le era imposibil. Sangele le pulsa puternic in vene, incercand parca sa iasa din acea captivitate. Nu! Nu se putea.

Stirile de la ora sapte seara infatisau, ca deobicei, diferitele subiecte captivante ale zilei, fiecare zi insa, incepand cu cazul Slager (=macelar), asa cum a fost denumit necrutatorul criminal care terorizeaza orasul de aproape o luna, omorand femei si barbate deopotriva, victime pe care le violeaza si le ucide cu brutalitate dupa aceea.

Olivia apasa delicat pe butonul rosu al telecomenzii pe care o puse mai incolo pe birou. Se intoarse incet cu scaunul, suficient cat pentru a o zari pe Joan, batrana pe care Paul a intalnit-o la cimitir. Aceasta o privea pe Olivia uimita, cu ochii iesiti din orbite si cu o usoara doza de teama in privirea ei cristalina.

-Ne credeti acum? intreba Olivia serioasa, ridicandu-si privirea discret inspre Paul.

-Da, desigur ca va cred, raspunse batrana inca socata de cele vazute, apropiindu-si mana de gura pentru a-si exprima ingrijorarea.

-Ascultati-ma, interveni Paul pe un ton bland, trebuie sa ne ajutati. Criminalul acesta a ucis mai bine de 10 oameni, a lasat o gramada de oameni in doliu, oameni care si-au pus toata speranta in noi si in lege. Trebuie sa-l prindem! Nu putem sa lasam atatea morti in aer, iar dumneavoastra sunteti singura persoana care ne poate ajuta.

-Inteleg, zise batrana la fel de ingrijorata ca inainte. Dar cum va pot ajuta eu? V-am spus tot ce stiam, continua aceasta pe un ton grav, privindu-l cu seriozitate pe Paul.

-Incercand sa va amintiti orice detaliu ce ne-ar putea ajuta, intervene si Olivia, ridicandu-se in picioare si incepand sa mediteze la cele spuse. Incercati sa va amintiti daca nu a pomenit ceva de vreo iesire din tara sau de vreun oras in care ar merge, incheie Olivia pe un ton stins.

-Nu, nu-mi amintesc sa fi zis asa ceva, replica batrana trista.

-Stati linistita, o calma Paul, apucand-o cu fermitate de mana. Uitati, zise acesta intinzandu-i numarul de telefon al Oliviei, daca va amintiti orice detaliu, cat de marunt ar fi, va rog sa sunati la acest numar.

-Asa voi face, zise batrana ridicandu-si trupul firav si indreptandu-se cu pasi marunti spre usa.

Olivia si Paul o privira pe Joan iesind din birou, dupa care o liniste patrunzatoare se asternu. Privirile celor doi se intersectau frecvent, amandoi retragandu-si-le de fiecare data cand aceasta se intampla. Fruntile celor doi incepeau incet incet sa se increteasca, amandoi incercand sa gaseasca o solutie la problema aparuta.

-Cred ca singura solutie ar fi sa mergi la aeroport, iar acolo sa soliciti informatii, exclama Paul dupa multe momente de gandire.

-Da, dar la care aeroport? intreba Olivia sfidatoare, accentuand cuvantul “care”.

-Eu as zice ca avem doua variante, raspunse Paul ducandu-si mana la barbie. Ori in Amsterdam, ori in Rotterdam. Sunt cele mai apropiate! exclama Paul inocent, ridicand din umeri la final pentru a puncta incertitudinea afirmatiei sale.

-Si Eindhoven este destul de aproape, replica Olivia, ridicandu-se in picioare si apropiindu-se de Paul. Dar tu de ce iti mai faci griji pentru acest caz? Oricum nu iti mai apartine.

-Da, ai dreptate, zise Paul indreptandu-si pozitia si privind-o de sus pe Olivia. Dar eu am primit primul cazul, iar dupa atat efort depus in aceste birouri este normal sa ma preocup! In plus, eu nu am fost dat in afara din acest caz, ci am fost pur si simplu substituit din motive medicale, zise Paul uitandu-se linistit la ceas. Si apropo de motive medicale, eu trebuie sa plec. Am sedinta de chimioterapie in jumatate de ora.