Chapter 20 " Tu chiar stii cum sa tii o promisiune "

996 76 47
                                    


                              De dimineata razele soarelui patrundeau usor pe fereastra camerei in care pe pat o tanara domnisoara se juca in parul barbatului ce dormea langa ea.

-         Trezeste-te somnorosule, este Craciunul! Ii sopti la ureche.

-         Nu vreau sa ma trezesc. Asta ar insemna sa ma ridic din pat si ma simt prea bine aici, ii raspunse somnoros Edward.

-         Asta e! Daca tu nu vrei, atunci ma ridic doar eu, spuse Oteea vrand sa se dea jos din pat.

-         Ba nu pleci nicaieri! Rosti Edward prinzand-o de mana si tragand-o inapoi in pat, deasupra lui.

-         Ce crezi ca faci? Da-mi drumul!

-         Nicio sansa! Azi vei sta aici cu mine.

-         Esti nebun? Lasa-ma! Ma gadila!! Nu, nu acolo! Hahahaha!!! Striga Oteea razand si jucandu-se cu Edward sub cearsafuri.

-         Buna dimineata! Striga Ferra cat putu de tare de indata ce deschise usa si o tranti de perete.

-         Vezi? Ti-am zis ca ii deranjam, spuse Tabitha care se afla in spatele ei.

-         De ce crezi asta?

-         Nu stiu, poate pentru ca amandoi sunt dezbracati si incredibil de apropiati?

-         Ei bine...

-         Niciun ei bine! Noi plecam, scuzati de deranj! Anunta Tabitha tragand-o pe Ferra afara din incapere.

-         Nicio problema! Spuse Edward.

-         Edward, trebuie sa-ti spun ceva foarte important.

-         Da? Ce anume?

-         Eu nu sunt de aici.

-         Mi-am dat seama ca nu esti de aici din prima clipa in care te-am vazut. Adica, daca iti aduci aminte erai atat de furioasa atunci si chiar ai tipat la garzi si la mine inclusiv. De fapt, prima data cand ai intrat in camera mea nu a fost prea placut pentru niciunul dintre noi. Dar acum, privind inapoi a fost de-a dreptul amuzant.

-         Nu vrei sa stii de unde sunt?

-         Ba sigur ca da. Spune!

-         Londra 2011.

-         Poftim? Intreba Edward stupefiat.

-         Este adevarat, sunt din viitor.

-         Dar asta este imposibil! Nu poate fi adevarat!

-         Am spus deja ca este! Crezi ca eu am vrut sa vin aici? Nici nu stiu cum s-a intamplat! Intr-un moment ma indrept cu fetele spre un local, iar in secunda urmatoare ma trezesc intr-o piata din Anglia Evului Mediu. Crezi ca pentru mine a fost usor? Intreba Oteea plangand.

-         Imi pare rau! Ai dreptate, trebuie sa fi suferit mult, spuse Edward luand-o pe Oteea in brate, strangand-o tare. Vrei sa mergi acasa?

-         Vreau sa fiu cu tine. Nu regret faptul ca am fost trimisa aici, dar nu se stie cand ma voi intoarce inapoi acasa. Ar putea fi oricand, iar gandul ca te voi parasi si tu vei crede ca am fugit lasandu-te in urma intentionat m-ar fi omorat. De aceea am vrut ca tu sa stii adevarul.

-         Imi pare bine ca mi-ai spus!

                                   Intr-o alta parte a castelului, o batrana imbracata in haine zdrentuite se ascundea in intuneric avand un suras pe buze. Lovi cu toiagul din mana dreapta in pamant zicand : " Acta est fabula! "* apoi o lumina oarba acoperi intreg castelul si disparu imediat lasandu-l aproape neschimbat.

Love of forgotten timesUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum