11. Blestemul iubirii reinvie

Începe de la început
                                    

-Am sa va explic ceva foarte delicat si va voi ruga sa ramaneti calmi, a inceput.

Toata lumea a aprobat, asteptand cuvintele Zsuzannei.

A tras aer in piept si l-a expirat cu zgomot.

-Ziua cea mare este aproape! rosti pe nerasuflate..

Aceasta veste ne-a socat pe toti, dar pe cei prezenti nu am habar de ce deoarece ei nu stiau intreaga poveste a zeitei. In schimb, eu si Daniel ne aruncam priviri ingrijorate. Ziua despre care vorbeau ele era ziua in care ma voi reintalni cu familia mea, cu sora mea Ereshkigal si cand se va da lupta finala.

Am lasat privirea sa-mi alunece pe podea si aerul sa-mi iasa din piept, aducandu-mi aminte ca Eliza, micuta printesa care a ramas fara mama, vroia sa vorbeasca cu mine de foarte mult timp, dar am ocolit-o de frica sa nu imi spuna ceea ce tocmai am auzit: sfarsitul e aproape, sfarsitul meu sau al surorii mele.

Eliza, acea fetita speciala care iti lumineaza ziua, a asistat la moartea propriei mame. Stiam cat de dureros putea fi deoarece si eu trecusem prin acelasi lucru, dar in ultimul timp incepusem sa uit ce sunt eu cu adevarat: vanatoare de creaturi mitice, in special vampiri. Eram atat de dezamagita de mine caci ma indragostisem de dusman, de cel pe care TREBUIA sa-l urasc, dar pentru care as fi facut orice, chiar sa gasesc si un leac pentru a-l transforma in om.

Am ridicat ochii spre fiecare membru al intrunirii si i-am privit cu parere de rau. Eram un monstru mai mare decat vampirii si toate creaturile asemenea lor la un loc; eu aveam puterea sa distrug lumea, dar nu am vrut eu aceasta putere, nu am vrut sa fiu reincarnarea lui Ishtar, zeitei asteia blestemate care face parte din ceea ce sunt, din fiinta mea. De fiecare data cand imi aduc aminte ca din cauza ei am pierdut oamenii la care tin, o urasc cu atata forta incat simt ca as putea ineca lumea in foc.

Am strans din dinti si l-am privit pe vampirul care putea citi mintea. Ma privea si el, dar in ochii lui exista ceva ce eu nu aveam: viata libera, neinlantuita de nimeni.

Puteam auzi o cantare a pasarilor de noapte.

Toata lumea din camera era cufundata in propriile ganduri.

Vampirul a lasat capul in jos, inca privindu-ma.

Eu am lasat privirea-mi inlacrimata in jos.

Daniel si-a asezat mana pe piciorul meu, dar nu ma deranja.

In curand lumea pe care o stiam nu va mai exista.

In curand tot ceea ce insemn eu se va termina.

In curand oamenii la care tin vor fi dezamagiti.

In curand… Sabrina va muri, lasand loc zeitei.

Cat o uram pe zeita, cat uram acea parte meditativa din mine. O simteam ca pe o straina, dar cand puterea inflorea, zeita invia pentru cateva secunde si ma simteam intreaga.

De ce?

De ce a vrut Dumnezeu sa se intample astfel?

Dumnezeu exista, iar zeii sunt doar niste demoni cu trup, asa cum voi devenii si eu mai devreme sau mai tarziu.

De ce nu puteam fi normala, ca celelalte fete, visand la actori si cantareti, inchipuindu-si viata peste zece ani….

Nu credeam ca eu am o viata peste zece ani; de fapt aveam impresia ca viata mea se va termina peste un an, dar nu ma bazam pe aceasta impresie, nu vroiam sa ma incred in ea.

Viata imi trecea prin fata ochilor cu viteza mica, deruland evenimentele de la nasterea mea, a Sabrinei, pana in acest moment. Amintirile veneau si se duceau cu o viteza mica, provocandu-mi mai multe regrete si mai multa durere.

Hunter-Vanatoarea (COMPLET)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum