Orfelinatul: Constrânsă

Nota autorului: Vreau să vă mulţumesc pentru multitudinea de păreri lăsate pe parcursul acestor luni, şi că aţi avut răbdare. :D Vă mulţumesc din tot sufletul şi lectură plăcută vă doresc! >:D<

***

-   Iepuraș coconaș
A fugit peste imaș
Și s-a dus colo sus
Într-o tufă s-a ascuns!

Balansoarul se mișca în spate și-n față, zgomotul provocat de scârțâitul cuielor ruginite fiind similar cu cel al ușilor neunse. Acele uși vechi, scorojite, cu multe straturi de vopsea de diferite culori, care se vedeau de fiecare dată când ultimul strat aşezat fusese dat la o parte. Dar din păcate pentru unii, reprezentau și acele uși vechi prin care se strecurau cu jumătate de corp, hidoșeniile cu trei capete și zece mâini, care te speriau și nu te lăsau să adormi. Urâte, unsuroase, și pline de solzi ascuțiți şi lucioşi. Cu limbi despicate-n două din care saliva urât mirositoare le picura încet, grețoasă și vâscoasă pe podeaua proaspăt lustruită.

Fu atrasă întru totul de recitalul ei melodios, de vocea ei de neconfundat, și de cuvintele spuse cu atâta intensitate, încât aveai impresia că te aflai la un teatru, şi nu într-o sufragerie dintr-o casă ce avea puțin peste câteva decenii. Dar cu toate că acel sentiment de atenție și de liniște pe care trebuia să-l aibă copila în fața bătrânei era vizibil pe chipul ei tânăr, sufletul trăia alte clipe. Nu i se părea că ceea ce-i spunea și ce-i recita era chiar foarte plăcut pentru urechile ei, dar asculta fără să scoată niciun cuvânt, fiind vrăjită, fără vreo cale de scăpare.

Era ca atunci când cineva te ademenea cu bomboane pentru a-i destăinui micile secrete care le dețineai, pentru a te face cu orice preț să-i spui, să te mituiască într-un mod cât mai hain. Era un moment pe care în momentul de față, Oedip îl ura, dar știa că dacă se oprea cumva din a fi atentă și din a înceta să tacă, scoțând chiar și o șoaptă, Bunica va aplica alte metode pentru a o face să asculte ceea ce voia ea. Şi probabil că acelea vor cu mult mai neplăcute decât poezia în sine.

Strânse în brațele subțiri și fragile un corp de jucărie pufoas și moale. Un urechiat cu ochi mari și negri, cu un nas în formă de x, și cu o gură lungă formată din câteva ațe negre, cusute unele peste altele. Trupul iepurelui fu strivit de mâinile ce-i tremurau, iar în interiorul lui fu strecurată toată frica și groaza care o intimida pe copilă. Îl afundă în rochița roșie care-o primise în prima zi, și cu toate că trecuseră doi ani de când intrase ea în casă, încă îi mai încăpea pe trupul înalt și slab. Îl prinse mai bine de mijloc cu degetele, timp în care Bunica îi povestea ceea ce se întâmpla de fapt în acea poezie, spunându-i adevărul, și cum restul oamenilor mințiseră toți copiii. Corpul plin de vatelină fu strivit între degete, micșorându-i talia și așa subțire a bietului pluș, implorându-i babei să aibă milă. Tendoanele i se iveau sub pielea palidă, mici vene îi ieșeau în evidență, umflându-se și schimbându-și culoarea.

Într-adevăr, ceea ce auzea o speria de-a binelea, dar ce putea face ea în acel moment tensionat? Dacă ceea ce se întâmpla în poezie era numai și numai adevărul, și iepurașii chiar plecau ascuzându-se de câinele fioros? Poate se duceau într-un loc numai de ei știu, într-un loc pașnic. Se bucura pentru toți cei care reușeau să scape, dar nu-i convenea că dacă trebuiau să plece toți, va trebui să plece și Tifa. Şi iepuraşul ei.

Nu, nu are voie! El e al meu, şi numai al meu! Eu l-am găsit prima, şi eu am grijă de el!

Era hotărâtă să-şi ţină jucăria cât mai aproape de ea, şi chiar să o ascundă dacă va fi nevoie, de ochii tuturor.

Un fulger brăzdă cerul, luminând întreaga încăpere pentru câteva secunde. Copila se sperie şi sări în sus, apucând cu braţele talia groasă a bătrânei. Nu reuşi să-şi împreune degetele între ele, nu avea mâinile destul de lungi, dar în schimb putu să se afunde tot mai mult în pieptul ei. Pe chipul babei se ivea un zâmbet de satisfacţie şi bucurie, dar încercă să se stăpânească pentru a nu izbucni în râs. Toată mica scenă i se părea imposibil de hazlie şi de comică. O puse mai bine pe piciorul pe care era aşezată, şi începu să o legene tot mai tare. Să o zgâlţâie. Voia să-i demonstreze cât de rău îi părea că se speriase într-un hal fără de hal.