A murit aviatorul
Pe cer, nu mai zboarã rãzbitor
Alergând într-un dans şuierãtor
Nici urmã de aviator.
*
Avionul sãu, dulce comoarã
S-a prãbuşit în a toamnei rece searã,
De iubire barbarã.
*
Nu a avut un nume într-o listã
Niciun motiv sã ajungã pe pistã,
Doar o lacrimã rece-n batistã.
*
S-a prãbuşit în singurãtate,
Printre sentimente amestecate,
Şi iubiri ce-au fost uitate.
*
S-a terminat. A uitat sã zboare
Nu va mai trece, îmbrãţişat de soare,
S-a ascuns în uitare.
*
Nu-I vor mai creşte aripi, s-au frânt
E un avion ce se zbate pe pãmânt
Ca un peşte pe uscat, urlând agonizant.
*
Aviatorul a murit.
Ȋmbrãţişat de al sãu avion iubit,
De înãlţimi absorbit.
Drum de toamna
Pe drumuri pustiite de negura si fum,
Ascunse in uitare de norii ca de scrum,
Paseste solitar in drumul lui ascuns,
Un calator de-al brumii rece val patruns.
*
Piciorul calca frunzele ingalbenite,
Clipeste sa alunge lacrima ce-asfinte.
Privirea piezisa cauta drumul inapoi,
E singur pe un drum ce era pentru doi.
*
Mana rece, tremuranda, se strange in pumn,
Tanjeste dupa acel suflet nedemn,
In vantul ce suiera nemilos de aproape,
Spera sa auda un murmur de soapte.
*
In toamna rece si nemiloasa cauta cu indarjire,
Acea voce calda, plina de iubire.
Dar ea s-a stins, tradatoare flacara falsa,
Ce odata stralucea pe bolta albastra.
*
Pe drumuri pustiite de negura si fum,
Noapte apune la capat de drum.
Calatorul a ajuns la capat de drum,
A obosit sa lupte cu norii ca de scrum.
E gol
Timpul ce trece in fuga nebuna,
Vuieste prin amintirea ce-o razbuna,
Dar e gol.
