Cântec Trist

December...

Mă gândesc şi acum ce să fac. A fost de ajuns să mă uit la ea. 

I-am dat de înţeles...oricum azi e o zi specială . De prea multă

vreme pândesc momentul ăsta, în care pot să-i spun cu adevărat ce simt.

Câte nopţi am pierdut singur, ascuns in teamă de a nu fi refuzat.

Ce va fi, va fi! Dacă nu schimb nimic am să rămân aşa toată viaţa.

Un laş...Defapt nu imi e aşa frică, doar că nu ştiu să mă ţin bine.

Sincer, o iubesc, şi aş sta o viaţă întreagă lângă ea, dar dacă ea nu e

interesată de mine atunci e ca şi când primeşti un lacăt fară cheie. Sunt 

confuz! Cât timp o mai fredonez aşa? Până o ia altul? Evident, nu!

Dar cum am să-i spun? Dacă imi pierd cuvintele topindu-mă în ochii ei 

caprui...? Nu mai contează, mă duc cu orice preţ. Am văzut-o acum

10 minute ieşind din casă. Nu poate fi departe. 

   Gerul ăsta mă omoară. De abia mai văd ceva afară, de abia i-am 

definit figura delicată de la distanţa asta. O văd din nou. Cobor treptele 

repede şi ies pe uşă. Nici haina nu mi-am luat-o, nimic. Dupa 10 minute

reuşesc s-o opresc din drum. Acuma vreau să-i spun totul. De abia i-am

rostit numele şi simt că îngheţ. Nu mă mai ţin nici picioarele. Tremur tot.

Încerc să mormăi ceva dar ea nu înţelege ce-i spun. Deodată începe să strige

în gura mare "Ajutor!". Mă ia de mană şi mă trage pe trotuar. Nu înteleg

ce se întamplă...Mai vin 2 oameni şi mă iau în braţe. Mă duc în casă la ei

şi pun o plapumă pe mine. Nu mai pot să zic nimic. Sunt destul de speriat.

    Trece vreo jumăte de oră şi mă încălzesc uşor de la un ceai. Se uita 

fata şi cei 2 la mine, şi mă întreabă "Cum te simţi? Eşti bine? Te poţi mişca?".

Spun un "da", încet. Întreb dacă e frig afară, şi primesc răspuns.

"Da e frig, sunt minus 9 grade afară şi tu umbli aşa îmbrăcat?". Mă uit 

şi realizez că sunt îmbrăcat în pantaloni scurţi şi tricou. Îmi vine să-mi dau o 

palmă. "Ce voiai să-mi spui?" intreabă fata. Stau mai bine de 10 secunde 

găndindu-mă ce să-i spun încăt să nu-şi dea seama, după care îi 

răspund:"Voiam doar să...te salut". Începe să râdă. Dau jos plapuma de pe 

mine şi mă aşez la masă, cum mi-au spus să fac cei 2 vecini ai mei.

În timp ce faţa mea vorbeşte cu ei, eu mă uit la ea pe furiş. Mă găndesc...

Cum pot să nu fiu îndrăgostit de aşa o frumuseţe şi o splendoare. Cum îi 

se topesc fulgii de nea pe gene, buzele ei roşii şi amorţite, măiniile ei 

reci, faţa albă şi fină, ochii...

Se pregăteşte de plecare, la fel şi eu. După scurt timp îmi iau larevedere de la 

vecinii mei şi în cea mai mare viteză fug acasă. Ajuns, fac un duş cald, 

şi uitându-mă în oglindă cu dispreţ, îmi spun:

"Eiii...am dat-o în bară din nou, Decembrie!"