Iubire transparentă [ON HOLD]

Capitolul 1 - "Hello Seattle, hello problems!"

Capitolul 1 – "Hello Seattle, hello problems!"

- Ella, ești gata? În mai puțin de o oră trebuie să fim în aeroport. Vocea mamei răsuna ca un ecou prin încăperea goală, ce odată se numea camera mea.

Vântul rece sufla cu putere, strecurându-se în cameră prin fereastra pe care o lăsasem deschisă, făcându-mă să tremur. Curentul înghețat se amesteca cu aerul stătut, aerisind toată încăperea. Am luat o gură mare de aer, în încercarea de a-mi oxigena puțin mintea. M-am rotit pe călcâie, întorcându-mă cu fața spre ușă, ca și cum cineva m-ar fi așteptat acolo și am deschis gura, însă niciun sunet nu voia să iasă. Am încercat din nou, de daca aceasta reușind să-I dau mamei un răspuns.

- Vin acum, mamă! Verific dacă am luat tot, i-am răspuns, încercând să-mi maschez vocea tremurândă.

Mi-am șters cu mâneca bluzei care era prea scurtă lacrimile care îmi apăruseră în colțurile ochilor, iar apoi am încercat să o trag mai jos, pe încheietura mea înghețată. Poate m-aș mai fi încălzit și aș fi încetat să tremur precum o frunză în bătaia vântului. Simțind cum mi se face rău, am lăsat din mână geanta de un verde murdar și m-am așezat în poziție turcească pe podeaua prăfuită apoi mi-am luat capul în mâini. Bluza mi se ridicase, iar aerul rece pe care l-am simțit pe spate m-a făcut să tresar. Instinctiv, mi-am îmbrățișat corpul firav, încercând să mă încălzesc. Am rămas câteva secunde în acea poziție și am închis încet ochii, în încercarea de a mă desprinde puțin de realitate.

Simțeam cum sufletul meu se golea ușor de căldura în care fusese învăluit până în acel moment. Odată cu această mutare, aveam să las în urmă toată viața mea aici, rămânând doar cu niște amintiri care eram sigură că aveau să fie modelate odată cu trecerea timpului. Nu eram capabilă să înțeleg de ce această schimbare mă afecta atât de mult, din moment ce nu puteam spune că aveam cea mai fercită viață aici. Totuși, mă durea să părăsesc locul unde trăisem atât de multă vreme și să îmi încep viața de la zero. Probabil că oricine ar fi primit această schimbare cu zâmbetul pe buze, însă eu eram foarte îngrijorată.

Am deschis brusc ochii atunci când urechile mi-au fost inundate de sunetul unor pași grăbiți și apăsați pe scările din lemn de mahon.

- Ți-am spus să te grăbești, am auzit vocea mustrătoare a mamei, dar apoi s-a oprit, văzându-mă pe jos, în acea poziție ciudată. Ella, nu avem timp de melancolii! E târziu și vom pierde avionul, a continuat ea, însă tot ceea ce auzeam eu erau niște sunete îndepărtate.

A luat de pe podea geanta pe care o ținusem eu mai devreme în mână, iar apoi a coborât din nou la parter, însă nu înainte de a murmura un Grăbește-te! Am dat să mă ridic de pe podea, însă m-am împiedicat în propriile picioare și am căzut la loc, pe burtă, praful din jurul meu ridicându-se și făcându-mă să strănut. Am îngânat o înjurătură, iar apoi mi-am rotit privirea prin cameră – obicei pe care îl aveam atunci când stăteam într-o poziție confortabilă. Greu de crezut că eu consideram statul pe burtă, pe podeaua rece o poziție confortabilă.

Privind încăperea goală, am început să mă întristez. Părea atât de... lipsită de viață. Nu-mi venea să cred că îmi părăseam camera după ce acolo îmi petrecusem șaptesprezece ani din viață. Acolo plângeam dacă vreun băiat se despărțea de mine sau săream în sus ca o nebună dacă cel de care tocmai mă îndrăgostisem mă invita la o plimbare prin parc.

Acum, privind în jur, realizam că totul părea altfel fără biblioteca mea plină de romane siropoase pe care numai eu știu de câte ori le citisem și le recitisem, fără biroul meu unde mereu aveam împrăștiate cărțile, caietele și blocul de desen, fără covorul pufos unde obișnuiam să stau în fiecare seară și să vorbesc la telefon ore în șir, dar, mai ales, fără patul meu uriaș în formă de scoică.