Cele cinci taine~

I.MALEFICIUM.

* NOTE:ca sa fie lectura si mai placuta ---> Luna amara-Rosu Aprins  ^^  

1486.Italia

Vantul suiera puternic de-a lungul stancilor azurii.Cerul indigo strabatea orizontul ca un fulger,lasand pe alocuri prezenta amurgului sa domneasca.Anuké privi catre cer,lasandu-si parul ravasit in bataia vantului.

"O furtuna e aproape" isi spuse ea,plecandu-si ochii catre valurile furioase ale marii.Lanturile grele de cupru ii ardeau mainile si talpile slabite,iar chipul sau uscat era lipsit de orice paloare.Anuké ii privi pe soldati cu o oarecare compasiune.Stia ca isi indeplinesc doar ordinele,in slujba Papei pana la sfarsit.Nu afisau nicio expresie de regret,iar petele mici de sange de pe degetele lor groase aratau ca nu erau deloc novici in ceea ce faceau."Ma intreb a cata sunt pe ziua de azi" isi spuse ea cu un zambet amar.Isi vazuse mama murind,acuzata de ocultism si vrajitorie,eretism.

"Eretism",spuse in dispret, " Ei sunt ereticii de care fug".Privi pe cealalta colina.Acolo un barbat cu ochii palizi si tenul ciocolatiu ii urmarea fiecare pas,cu buzele usor desfacute,parca soptind.Ea ii zambi."Iti multumesc".Tinea in brate un copil cu obrajii rosii si buzele pline.Buclele sale negre se leganau usor ca niste ghirlande in jurul chipului sau albicios ca de portelan.Anuké ii zambi si isi alunga privirea din fata copilului.Singurul sau regret era ca fiul ei se afla aici,privind-o nedumerit,asteptand sa vina sa-l ia in brate."Trebuiau sa plece.Nu sunt in siguranta"

Preotul cu roba rosiatica se opri si isi sfarsi vorbele,slujba sa sfanta.Moartea parea o optiune sacra pentru a-ti proteja conducatorul.Dar nimanui nu-i pasa de cine supravietuieste,sau cine moare.Cinismul se citea pe fetele fiecaruia,fara nicio remuscare. " Iti marturisesti pacatele,acum in fata Justitiei sfinte?" Vorbele preotului se pierdu in suieratul vantului,limba sa ascutita povatuiau orice,numai justitie nu.Insa spre deosebire de el,Anuké nu era o muritoare.Probabil singura printre miile de mundane care au pierit in numele "justitiei" sale.

"Ut sit magna,tamen certe lenta ira deorum est",spuse ea.Preotul isi incrunta fruntea la auzul cuvintelor,dispretul sau crescand cu fiecare moment.O privi cu o expresie ce purta mai mult frica decat ura.Sau poate erau amandoua.Dar se simtea protejat intr-o oarecare masura de sutana sa si ultimul act pe care il mai avea de facut.Isi ridica mana indreptandu-si domol primele trei degete catre ea." In numele Tatalui,al Fiului,si al Sfintelui Duh".Si asta era sfarsitul."Amin" .Isi inchise repede cartea,ridicandu-si poalele sutanei si se indrepta catre urmatoare slujba."Vade in Pace" spuse preotul ranjind.Cu o ultima atingere,un soldat o tari pe marginea stancilor.Anuké privi din nou spre colina.

Ar fi vrut sa o poata ajuta,gandi Sial.Insa stia ca trebuie sa plece cat mai curand.Copilul ii stranse mana puternic privindu-l cu doi ochi ca de taciune.Se apleca catre copil si-l lua in brate,punandu-i capul pe umarul sau.Ingana un cantec.Vocea sa era un pic ragusita,insa timbrul sau cald si familial il linistea pe copil de fiecare data.Asa cum ii canta Anuké lui. Sial privi catre stancile masive,si-i intalni privirea.Doi ochi albastri plini de caldura. "Voi avea grija de el".Anuké zambi.Multumirea ei fu ultima soapta inainte de a se pierde in valurile marii.Si disparu.Sial inchise ochii inspirand adanc.Continuandu-si cantecul,se indrepta catre padure.Ochii lui palizi se schimbau cu fiecare pas intr-un azuriu cald,si trupul sau uman isi schimba si el forma.