Demonii: Secretul

XII Adevăr și victorie

            Am deschis ochii și l-am găsit pe El într-o postură asemănătoare celei a lui Lucifer, doar că nu era înconjurat de trei, ci de cinci femei. Stătea cu spatele la mine, însă nu avea cum să nu știe că sunt aici.

            - Și cică oamenii nu au voie să preacurvească, am spus zâmbind amuzat.

            - Nimeni nu ma deranjeaza! tună el fără să se întoarcă. Niciodată!

            - Ce nervoși suntem azi, am replicat încruntându-mă, iar el se întoarse cu fața la mine. Îi puteam vedea venele de pe frunte zvâcnind din cauza furiei. Era tot roșu la față și părea gata să mă ucidă.

            - Dar, evident, tu nu ești nimeni, spuse el calmându-se aproape instant, revenind la postura în care îl văzusem prima dată. Cea drăguță și gata să te ajute.

            - Am mai auzit eu termenul de dispoziție schimbătoare, dar asta e prea de tot, am spus obosit. Acum o secundă păreai gata să mă omori, iar acum vrei să mă îmbrățișezi?

            - Nu mă așteptam să te întorci aici atât de repede, replică El cu un zâmbet de hienă. Scuză-mă, dar mă tem pentru siguranța îngerilor mei, continuă el. Ai dat puțin balanța puterii peste cap.

            - Mă bucur că intri atât de repede în subiectul care mă interesează, am spus stăpân pe mine, deși migrena devenea tot mai puternică.

            - De ce te bucuri? făcu el cu o sprânceană ridicată.

            - Pentru că am luat o decizie în ceea ce privește existența mea în această lume, am spus tacticos, mergând în cerc în jurul lui.

            - O decizie? făcu el surprins când am ajuns iar în fața lui.

            - Da, am răspuns oprindu-mă în loc. Se pare că realitatea este diferită de ceea ce cred oamenii. Implicit, față de ceea ce credeam eu.

            - Și ce anume credeai tu? mă întrebă pe un ton care-mi spunea că era în alertă.

            - Că Îngerii sunt băieții buni ai lumii spirituale, iar demonii cei răi. Evident, fiecare își urmărește interesul, iar Lucifer pare să fie mult mai convingător, am mințit pentru a-l face să creadă exact ceea ce vroiam eu.

            - G-g-greșești crezând asta, se bâlbâi El, iar eu am simțit o perturbare în energie.

            Micha'el și Gavri'el au apărut la stânga lui El, care părea gata să facă o criză de nervi.

            - Te crezi mare și tare? mă întrebă o voce fermă vibrândă din cauza puterii, care venea din spatele meu. Nu ți-ai găsit cu cine să o faci, continuă ea.

            M-am simțit atacat din spate, însă nu am făcut nici o mișcare. Timpul parcă s-a dilatat, și l-am simțit cum se apropia de mine cu rapiditatea unei țestoase. Când era gata să mă atingă, am făcut doi pași laterali, iar atacul unui tip bărbos de înălțimea mea a trecut pe lângă mine, înainte ca timpul să revină la cursul lui normal.

            - Ba eu cred altceva, am spus după ce bărbosul se lovi ca un tren de Micha'el, doborându-l la pământ.

            - Ce a fost asta? întrebă Gavri'el speriată.

            - Asta este o mostră a puterilor mele, am spus încercând să transform o grimasă de durere într-un zâmbet de superioritate.