Previous Page of 30Next Page

Jean-Paul Sartre - Muştele (teatru)

spinner.gif

Jean-Paul Sartre

Muştele

Dramă în trei acte

 

Lui Charles Dullin, 

în semn de recunoştinţă şi prietenie.

 

black cat 

PERSONAJELE

JUPITER 

ORESTE 

EGIST 

PEDAGOGUL 

ELECTRA 

CLITEMNESTRA 

OERINIE 

O FEMEIE TÎNĂRĂ 

O FEMEIE BĂTRÎNĂ 

PRIMA STRAJĂ 

A DOUA STRAJĂ 

MARELE PREOT 

BĂRBAŢI ŞI FEMEI DIN POPOR 

ERINU, SLUJITORI 

STRĂJILE PALATULUI 

 

Actul întîi

O piaţă în Argos. O statuie a lui Jupiter, zeul muştelor şi al morţii. Are ochii albi şi faţa mînjită cu sînge.

 

Scena I 

Femei bătrîne înveşmîntate în negru intra în procesiune şi fac libaţiuni în faţa statuii, în fund, aşezat jos, un idiot. Intră ORESTE şi PEDAGOGUL, apoi JUPITER.

ORESTE: Ei, femeilor! 

Se întorc toate, scoţînd un ţipăt. 

PEDAGOGUL: Ia spuneţi-ne... (Ele se dau un pas îndărăt, scuipînd pe jos.) Ei, voi de colo, ascultaţi, sîntem nişte călători rătăciţi. Nu vă cer decît o lămurire. (Bătrînele fug, scăpînd din mani urnele.) Hoituri bătrîne! Ai zice că mi-au căzut cu tronc! Ah! stăpîne, ce călătorie plăcută. Straşnică idee ai avut să vii aici, cînd în Grecia şi în Italia sînt mai bine de cinci sute de capitale, cu vinuri bune, hanuri primitoare şi străzi pline de lume! Ăştia de la munte parcă n-au văzut niciodată turişti. De o sută de ori am întrebat de drum în tîrguşorul ăsta afurisit, care se prăjeşte la soare. Pretutindeni aceleaşi strigăte de spaimă şi aceeaşi harababură, aceeaşi goană neagră şi greoaie pe străzile unde lumina îţi ia ochii, pfiu! Străzile astea pustii, aerul care tremură şi soarele ăsta... Există ceva mai sinistru ca soarele? 

ORESTE: Aici m-am născut... 

PEDAGOGUL: Aşa se pare. Dar în locul tău nu m-aş lăuda cu asta. 

ORESTE: Aici m-am născut, dar trebuie sa întreb de drum ca un străin. Bate la uşa asta!  

PEDAGOGUL: Ce speri? C-o să-ţi răspundă careva? Uită-te niţel la casele astea şi vezi cum arată. Unde le sînt ferestrele? Bănuiesc că dau spre nişte curţi bine ferecate şi întunecoase şi stau cu dosul la stradă... (Oreste face un gest.) Bine. Bat, dar n-am nici o speranţă. Bate. Tăcere. Bate din nou, poarta se întredeschide.  

O VOCE: Ce doreşti?  

PEDAGOGUL: Doar o întrebare. Nu ştii unde locuieşte... (Uşa se închide brusc.) Lua-te-ar naiba! Eşti. mulţumit, stăpîne Oreste, ti-a fost de ajuns? Dacă vrei, pot să bat la toate uşile.  

ORESTE: Nu, lasă.  

PEDAGOGUL: Ia te uită! E cineva aici. (Se apropie de idiot.) Mărite doamne!  

IDIOTUL: Hî 

PEDAGOGUL (salutînd din nou): Mărite doamne!  

IDIOTUL: Hî! 

PEDAGOGUL: Binevoieşte să ne arăţi casa lui Egist. 

IDIOTUL: Hî! 

PEDAGOGUL: A lui Egist, regele Argosului.  

IDIOTUL: Hî! Hî! 

Jupiter trece prin fundul scenei.  

PEDAGOGUL: Ce ghinion. Primul care n-o rupe la fuga e idiot. (Jupiter trece din nou.) Ce zici! Ne-a urmărit pînă aici.  

ORESTE: Cine?  

PEDAGOGUL: Bărbosul.  

ORESTE: Ţi se pare. 

PEDAGOGUL: L-am văzut trecînd adineauri.  

ORESTE: Ţi s-a năzărit. 

PEDAGOGUL: Cu neputinţă, în viaţa mea n-am mai văzut o asemenea barbă; în afară de una, de bronz, care împodobeşte chipul lui Jupiter Ahenobarbus din Palermo. Uite-l, trece din nou. Ce-o fi vrînd de la noi? 

ORESTE: Călătoreşte ca şi noi. 

PEDAGOGUL: Zău! L-am întîlnit pe drumul spre Delfi. Şi cînd ne-am îmbarcat la Iţea, el îşi plimba barba pe vas. La Nau-plia nu puteam face un pas fără să ne împiedicăm de el, şi acum, iată-l aici. Găseşti că toate astea nu sînt decît nişte simple coincidenţe? (Alungă muştele cu mîna.) Ah! muştele din Argos mi se par mult mai ospitaliere decît oamenii. Uită-te la alea, uită-te bine la ele! (Arată cu degetul spre ochiul idiotului.) Stau grămadă pe ochiul lui ca pe-o felie de pîine cu unt, dar el zîmbeşte fericit, de parcă-i face plăcere să-i sugă ochii. Şi, într-adevăr, iese din ei o scursoare albă, care seamănă cu laptele covăsit. (Alungă muştele.) Gata, ajungă-vă odată! lata, au năvălit asupra ta. (Le alungă.) Ei, poţi să te simţi la largul tău: te plîngeai atîta că eşti străin în propria ta ţară, şi uite că jivinele astea mici te întîmpină sărbătoreşte, de parcă te-ar recunoaşte. (Le alungă.) Ei, gata, gata, fără pupături! De unde-or fi venind? Fac mai mult zgo¬mot decît hîrîitoarele şi sînt mai mari ca libelulele. 

JUPITER (care s-a apropiat): Nu sînt decît nişte muşte de carne, cam grase. Acum cincisprezece ani, un miros puternic de cadavru le-a atras deasupra oraşului. Şi de atunci se tot îngraşă. Peste cincisprezece ani vor ajunge de mărimea unor broscuţe.

Previous Page of 30Next Page

Comments & Reviews

Login or Facebook Sign in with Twitter
library_icon_grey.png Add share_icon_grey.png Share

Who's Reading

Recommended