Previous Page of 157Next Page

Jules Verne - 800 de leghe pe Amazon

spinner.gif

Jules Verne

800 de leghe pe Amazon

Partea întîi

Capitolul 1 UN PÎNDAR DE CODRU

Phyjslyddqjdzxgasgzzqqehxgkfndrxujugiocytdxvksbxhhuypohdvyrym huhpaydkjoxphetozsletozsletnpmvffovpdpajxhyynojyggaymeqynfuqlnmx lyfgsiizmqiztlbqgsqeubvnrcredgruzblrmxyhqhpzdrrgcrohepqxufivvrplpho nthvddqjhqsntzhhhnfepmqkyiniexktogzgkyimmfvijdqdpzjqsykrplxhxqry mvklohhhotozvdksopsuvjhd.

Omul care ţinea în mînă documentul, al cărui ultim alineat era alcătuit din această ciudată înşiruire de litere, rămase cîteva clipe îngîndurat, după ce-l mai citi o dată cu luare-aminte.

Documentul cuprindea o sută de astfel de rînduri, care nu erau măcar despărţite în cuvinte. Părea că fusese scris cu mulţi ani în urmă, şi timpul îngălbenise foaia groasă de hîrtie acoperită cu aceste hieroglife.

Dar oare după ce reguli fuseseră înşiruite literele? Numai omul acesta ar fi putut s-o spună. Sînt pe lume limbaje cifrate, asemănătoare încuietorilor de la casele de bani moderne; ele îşi păstrează taina în acelaşi fel: combinaţiile în care se află dezlegarea sînt de ordinul milioanelor şi viaţa întreagă a unui calculator n-ar ajunge să le inven¬tarieze. Ca să deschizi o casă de bani îţi trebuie «cuvîntul cheie»; pentru citirea unei asemenea criptograme îţi trebuie «cifrul». După cum vom vedea, cea de faţă avea să reziste celor mai ingenioase încercări, şi încă în împrejurări deosebit de grave.

Omul care terminase de recitit documentul nu era decît un simplu pîndar de codru.

Sub denumirea de «capităes do mato» sînt cunoscuţi în Brazilia agenţii însărcinaţi cu urmărirea sclavilor fugiţi. Această funcţie datează de prin 1722. Pe atunci, ideile anti-sclavagiste erau împăr¬tăşite doar de cîţiva filantropi. A trebuit să treacă mai bine de un secol înainte ca popoarele civilizate să le accepte şi să le pună în practică. Se pare că dreptul de a fi liber, stăpîn pe sine, este cel dintîi

drept firesc al omului şi, cu toate acestea, s-au scurs mii de ani pînă să le vină cîtorva naţiuni gîndul lăudabil de a-l recunoaşte.

în 1852 - an în care se va desfăşura această povestire - mai existau în Brazilia sclavi, deci şi pîndari de codru care să-i vîneze. Anumite considerente de ordin economic întîrziaseră ora emanci¬pării totale; dar, încă de pe atunci, negrul avea dreptul să se răscum¬pere, iar copiii lui se năşteau liberi. Prin urmare, nu era departe ziua în care această ţară minunată, întinsă cît trei sferturi din Europa, n-avea să mai numere nici un sclav printre cele zece milioane de locuitori ai săi.

La drept vorbind, şi funcţia de pîndar de codru era sortită dispa¬riţiei, astfel că în perioada aceea cîştigurile ce se realizau de pe urma prinderii fugarilor se micşoraseră simţitor. Cu ani în urmă, cînd meseria era mult mai bănoasă, pîndarii de codru alcătuiau o lume de aventurieri, în marea lor majoritate vagabonzi sau dezertori, prea puţin demni de stimă. Se-nţelege de la sine că şi la ora aceea vînătorii de sclavi aparţineau drojdiei societăţii, şi, de bună seamă, omul cu documentul nu se deosebea de puţin onorabila tagmă a «capitaes do mato».

Se numea Torres şi nu era nici metis, nici indian, nici negru, ca majoritatea camarazilor săi. Era un alb de origine braziliană, cu ceva mai multă învăţătură decît i-ar fi cerut situaţia lui actuală.

De fapt era şi el un declasat, ca mulţi alţii ce pot fi întîlniţi în ţinuturile îndepărtate ale Lumii Noi. Şi, într-o perioadă în care legile braziliene interziceau mulatrilor sau altor locuitori cu sînge ames¬tecat anumite funcţii, dacă i se aplica şi lui această interdicţie nu era din cauza originii, ci a purtării nedemne de care dăduse dovadă.

Previous Page of 157Next Page

Comments & Reviews

Login or Facebook Sign in with Twitter
library_icon_grey.png Add share_icon_grey.png Share

Who's Reading

Recommended