A'melie Nothomb s-a născut în 19e7 la Kobe (Japonia). Este fiica unui ambasador b'elgian şi nepoata omului politic Charles-Ferdinand Nothomb, descendenta unei ilustre familii bruxeleze care a adus provincia Luxemburg rega-tului Belgiei. Copilăria şi adolescenţa ei sînt de f'apt o lungă călătorie prin luiric: işi petrece prirnii trei ani de viată în Japonia, urmează China (Bcijing), SUA (New York), Bangladesh, Birmania, Laos. în 1984, işi incepe la Universite Libre de Bruxelles studiile de filologie. Ado-lescentă anorexică, Amelie mărturiseşte că abia la treizeci şi patru de ani a reuşit să se accepte „fizic", vindecîndu-se printr-o bulimie... a eititului şi a scrisului: de zece ani, în fiecare toamnă un roinan, imediat trecut în fruntea listei de best-sellers. Igiena asasinului, prima ei carte, publi-cată la doar douăzeci şi patru de ani, s-a vîndut în peste 30o 00o de exemplare, iar Stupoare si cutrnmur (Marele Premiu pentru roman decernat de Academia franceză; în traducere la Editura Polirom) a trecut de 40o 00o de exemplare. Tradusă peste tot în lume, invitată de mai multe ori la „Bouillon de culture", celebra emisiune a lui Bernard Pivot, Amelie Nothomb beneficiază de un portret compus din superlalive : „fenomen literar şi mediatic", „talent stupefiant", „succes fenomenal".
Igiena asasinului - distinsă cu două premii, „Rene-Fallet" şi „Alain-Fournier" - e o carte care îţi taie respiraţia prin intensitatea extraordirmru a ficcarci fraze, prin aniestecul desăvîrşit de cruzime, cinisrn şi ambiguitate. Pretextat Tach (ce nume!), laureat al Premiului Nobel penlru lite-ratură, mai are de trăit doar două luni. Vestea despre boala necrutătoare si extrem de rară care l-a lovit pe celebrul scriitor înfierbîntă spiritele din lumea presei, dar, monstru obez şi mizantrop retras în serniobscuritatea apartamentului său, geniul literar nu acceptă decît cinci jurnalisti spre a le acorda interviun. Dacă primii patru sînt executaţi fără milă, iată că intrarea în scenă a Ninei, o tînără ziaristă de treizeci de ani, care intuieşte că în spatele ficţiunii se ascunde o crimă odioasă, declanşează o răsturnare fantastică de roluri: rînd pe rînd, cei doi îşi schimbă identităţile călău-victimă, învingător-învins. Cine va cîştiga în cele din urmă?
Prefaţă Sex, crimă şi ficţiune
Am văzut-o prima oară pe Amelie Nothomb la „Bouillon de culture", emisiunea lui Bernard Pivot, cu ocazia apariţiei în librării a romanului Stupeur et tremblements. Mărturisesc că n-am prea dat atenţie vorbelor rostite de scriitoare, fascinat fiind de apariţia ei extravagantă şi mai ales de neverosimila-i pălărie, un fel dejoben care, aşezat pe capul ei minion de păpuşă, o făcea să pară liii personaj dintr-un film de Fellini. Insolită, prezenţa romancierei la emisiunea lui Pivot nu era deloc întîmplătoare: Amelie Nothomb publica atunci, în 1999, al optulea roman (sper să fi numărat corect), care cunoscuse tiraje impresionante, iar Stupeur et tremblements avea să depăşească 40o 00o de exemplare (cifră uriaşă) şi să obţină Marele Premiu al Academiei Franceze. Biografia autoarei nu e mai puţin neobişnuită, apărînd ca un fel de ilustrare vie a mondializării. Născută în 19e7 la Kobe, în Japonia, fiică de ambasador, Amelie Nothomb a trăit urmîndu-şi familia, în China, Statele Unite, Birmania, Laos, Bangladesh. Fascinată de cul-tura niponă, s-a întors în Japonia şi a încercat să se -cum să zic? - încadreze în cîmpul muncii. Este experi-enţa pe care a descris-o, cu mult haz, în Stupeur et tremblements. Işi împarte timpul, astăzi, între Bruxelles şi Paris. Primul ci roman, Igiena asasinului (1992), a fost şi primul mare succes de librărie : 35o 00o de exem-plare, două adaptări teatrale şi una cinematografică, două premii literare. Ca şi Marie Darrieussecq sau Michel Houellebecq, tînăra Amelie Nothomb e ceea ce se numeşte un „fenomen editorial". Fenomen, nu o dată, greu de explicat.
Un scriitor de mare succes este şi eroul din Igiena asasinului. Pretextat Tach, 84 de ani, premiul Nobel pentru lileratură, are la activ 24 de romane, dar nu mai scrie nimic de vreo două decenii şijumătate. Obez, dezgustător ca înfăţişare fizică, e bolnav de un cancer al cartilajelor şi mai are, i-au spus doctorii, două luni de trăit. Cum avem a face şi cu un „scoop" mediatic, ziariştii se grăbesc să-i solicite interviuri; ce poate fi, nu-i aşa, mai atrăgător decît un „testament spiritual" al marelui Pretextat Tach ! întreg romanul e de fapt o suită de dialoguri, încît nu e de mirare că el a fost