Indragostita de propriul inger pazitor II [On Hold]

Capitolul 19

Pov. Eric

 Acea ora care face delimitarea intre coma si constientizare trecuse,iar Lena nu deschise ochii,nu facuse nici o miscare.Petrecusem acea ora in salonul ei tinand-o de mana,in timp ce James o dusese mai mult cu forta pe Alex acasa ca sa se odihneasca,iar Zein plecase sa caute informatii despre Georgina.

Aparatele care o mentinau inca in viata tiuiau de zor,dar Lena nu dadea nici un semn de viata.Stand acolo,intinsa pe acel pat parea sa fi murit deja.Fata ei imbujorta era acum alba,ca de marmura.Buzele sale rozalii isi pierdusera mult din culoarea lor naturala iar zambetul ei cristalin era acum inlocuit de o expresie sobra.Toata lumea mea se prausise odata ce ochii sai albastri ca marea se inchisera.Mi-as fi dorit din toata inima ca ea sa se trezeasca,sa isi treaca mana fina prin parul meu si sa imi mangaie obrazul cum obisnuia sa faca inca de cand ne-am cunoscut.Imi era dor sa ii aud glasul chiar de ar fi articulat doar o silaba.Voiam sa se treazeasca,sa ma cicaleasca ca de obicei cand gresesc,sa ma certe ca fac mizerie peste tot,sa spuna ceva,orice.O voiam inapoi,treaza si sanatoasa macar pentru o clipa,chiar daca as fi platit cu propria viata mai apoi.

 Pov. Lena

Negru,asta era culoarea care predomina peste tot.Nu puteam vedea nimic,nu simteam nimic defapt cred ca ma aflam intr-un mare nimic.Nu respiram,nu mergeam,nu miroseam nu faceam ceva anume ci doar stateam de parca corpul meu ar fi disparut si ar fi lasat in urma doar sufletul.Tot ce stiam este ca intr-un fel sau altul lesinasem,iar de atunci nu mai stiam nimic nici de ceilalti,dar nici de mine.Deodata insa, o luminita slaba a inceput sa palpaie undeva mai departe de mine.

La inceput doar am mers spre ea,ca mai apoi sa alerg deabinelea.Cu fiecare pas pe care il faceam simteam ca am apropii de lumina,dar ea se indeparta din ce in ce mai mult.Am marit pasul,am alergat pana ce am simtit insfarsit inima in piept,parca galopand odata cu mine.Aerul imi invada acum plamanii cum valurile reci ale marii se sparg de tarm apoi se retrag.Era o senzatie de nedescris,simteam insfarsit ca traiesc.

Pana la urma m-am apropiat de acea lumina,insa cand mai aveam putin pana ca acele fascicule de un alb imaculat sa spulbere bezna care aproape ca ma inghitea picioarele au inceput sa ma lase,respiratia a devenit greoaie si am simtit ca nu mai pot alerga prea mult timp.Am intins mana dreapta storcand si ultima picatura de putere pe care o mai aveam si sperand intr-o minune.Chiar atunci cand credeam ca o sa ma afund in acel abis pentru totdeauna o mana de copil m-a prins.Am auzit cuvantul mama ca un ecou in acel tunel al mortii iar mana care o tinea strans pe  a mea m-a tras spre lumina.

Pov. Eric

Trecusera ore si ore,iar Lena inca nu daduse vreun semn de viata.Afara se luminase demult,iar oboseala incepuse sa-si spuna cuvantul.Nu o parasisem nici o clipa,ci ii tinusem incontinu mana stanga in a mea,mangaindu-i din cand in cand fruntea.Acum ochii mei se inchideau putin cate putin,iar capul incepuse sa se lase greu.Pentru o fractiune de secunda inima mi-a stat in piept cand mana cealalta a Lenei mi s-a parut ca s-a miscat.

Am holbat ochii cat cepele si mi-am dat seama ca imaginatia nu imi juca feste.Degetele au inceput sa se miste usor ca si cum s-ar fi dezmortit.Mi-am ridicat privirea spre fata Lenei si am observat ca incearca sa deschida ochii.I-am sarutat mana apoi am inceput sa strig dupa doctor si asistente.

 Lena:Eric?

 Eric:Sunt aici nu-ti face griji.

 Lena:Unde suntem?

 Eric:La spital.Nu-ti face griji,doctorul va sosi acum.

 Lena:Doctorul?aintrebat ea confuza

In clipa urmatoare doctorul urmat de o asistenta am venit si m-au obligat sa ies afara.Au analizat-o si au consultat-o apoi doctorul a  iesit din salon,asistenta ramanand sa-i schimbe perfuzia si sa-i faca o injectie pentru a se putea odihni.