Albert Camus
FAŢA ŞI REVERSUL
NUNTA
MITUL LUI SISIF
OMUL REVOLTAT
VARA

CAMUS

Fata si reversul
Spital lui Sisif revoltat

SUMAR
INTRODUCERE 9

RAO International Publishing Company SA. P.O. Box 37-l98 Bucureşti, ROMANIA
ALBERT CAMUS
L envers et lEndroit (1958) ;
Noces (1950); Le Mythe de Sisyphe (1942) ;
L Homme revotf (1951); L Eti (1954)
Copyright © Editions Gallimard
Tout droits r6serv6s
Traducere din limba franceză
IRINA MAVRODIN (Faţa şi reversul; Nunta; Mitul lui Sisif)
MIHAELA SIMION (Omul revoltat)
MODEST MORARIU (Vara)
Introducere IRINA MAVRODIN
Ediţia I
Copyright © 1994
by RAO International Publishing Company S.A. pentru versiunea în limba romană
Coperta colecţiei
DONE STAN
CRISTIAN BADESCU
Pe copertă SALVADOR DALI, Chip rafaelesc explodtnd
Martie 1994 ISBN 973-96204-9-3
FAŢA ŞI REVERSUL 23
Prefaţă 25
Ironia 35
între da şi nu I 42
Cu moartea în suflet 49
Dragoste de viaţă I 58
Faţa şi reversul I 63
NUNTA 67
Nuntă la Tipasa I 69 Vuitul la Djemila I 75 Vara la Alger I 80 Notă 89 Deşertul I 90
MITUL LUI SISIF 99
UN RAŢIONAMENT ABSURD 103 Absurdul şi sinuciderea 105 Zidurile absurde 110 Sinuciderea filosofică 122 Libertatea absurdă 138

OMUL ABSURD 149
Donjuanismul 154
Comedia 159
Cucerirea 164 CREAŢIA ABSURDĂ 171
Filosofie şi roman 172
Kirilov 180
Creaţia fără de viitor 186 MITUL LUI SISIF 190 APPENDIX Speranţa şi absurdul în opera lui Franz Kafka 195
OMUL REVOLTAT 207
Introducere 211
I OMUL REVOLTAT 218
II REVOLTA METAFIZICĂ 228 Fiii lui Cain 232
Negarea absolută 240
Un om de litere 240
Revolta filfizonilor 250 Refuzul salvării 257 Afirmarea absolută 264
Unicul 264
Nietzsche şi nihilismul 266 Poezia revoltată 280
Lautr6amont şi banalitatea 281
Suprarealism şi revqluţie 286
Nihilism şi istorie 296
III REVOLTA ISTORICĂ 300 Regicizii I 307
Noua evanghelie 309
Execuţia regelui 312
Religia virtuţii 315
Teroarea 318 Deictii I 327 Terorismul individual 341
Abandonarea virtuţii 342
Trei posedaţi 345
Ucigaşii delicaţi 354
Şigalevismul 361
Terorismul de stat şi teroarea iraţională 365 Terorismul de stat şi teroarea raţională 374
Profeţia burgheză 375
Profeţia revoluţionară 382
Eşecul profeţiei 393
împărăţia scopurilor 406
Totalitatea şi procesul 412 Revoltă şi revoluţie 424
IV REVOLTĂ ŞI ARTĂ 430
Roman şi revoltă 435 Revoltă şi stil 443 Creaţie şi revoluţie 447
V GÎNDIREA DE LA AMIAZĂ 452 Revoltă si crimă I 453
Crima nihilistă 455
Crima istorică 458 Măsură şi lipsă de măsură I 466
Gîndirea de la amiază 469 Dincolo de nihilism I 473
VARA 479
MINOTAURUL SAU HALTA ORAN 481
Strada 484
Deşertul lui Oran 488
Jocurile 489
Monumentele 493
Piatra Ariadnei 496 MIGDALII 501 PROMETEU ÎN INFERN 505
MIC GHID PENTRU ORAŞELE FĂRĂ TRECUT 510
EXILUL ELENEI 515
ENIGMA 520
ÎNTOARCERE LA TIPASA 527
MAREA CîT MAI APROAPE (JURNAL DE BORD) 536
INTRODUCERE
Situîndu-se şi definindu-se în raport cu rusul Dostoievski şi cu germanul Nietzsche (prin acesta venind totodată, într-un anume fel, în contact cu vechiul spirit elen), profund marcat în gîndirea şi în sensibilitatea sa de ei şi de alţi mari oameni ai Nordului, Kierkegaard, Heidegger sau Melville, Camus se ştie şi se vrea un om al Mediteranei şi al soarelui din Sud (să nu uităm niciodată că s-a născut şi şi-a petrecut copilăria şi tinereţea în Algeria): „Nous autres Jn6dit6ran6ens...", spune el de nenumărate ori, cu o insistenţă aproape polemică.
în mod curios, opera sa se constituie pe o distincţie nu mai puţin strictă decît cea pe care o făcea doamna de Stael, cu un secol şi jumătate în urmă, între natura (interioară) a popoarelor din Nord şi cea a popoarelor din Sud, între spiritul homeric şi cel osianic. în mod tot atît de categoric ca şi doamna de Staeli (care, de altfel, preluase mai vechea teorie a lui Montesquieu: spiritul francez, aflat la răscrucea dintre Nord şi Sud, este poate o sinteză a lor - sinteză în care totuşi, predomină lumina Sudului -, ceea ce-i dă putinţa de a ie judeca „dinlăuntru" pe amandouă), Camus crede într-un determinism geografic, pentru el factorul geografic sau, mai bine spus, natura exterioară jucînd un rol hotărîtor în mode­larea spiritualităţii unei rase. Raţionamentul lui de tip carte­zian iubeşte aceste ordonări şi simetrii, din care se vor naşte marile simboluri antinomice ale creaţiei sale.
Aceste antinomii, pe care se întemeiază totodată şi pro­funda unitate a operei camusiene, sînt rezultatul unei expe­rienţe interioare în necontenită mişcare, o experienţă simultană a „soarelui negru", a „exilului şi a împărăţiei". Singurătatea, boala, bătrîneţea, moartea: iată „reversul" existenţei, ţinutul de umbră, opus „feţei" ei luminoase. Aici regăseşte omul bucuriile simple şi directe ale trupului tînăr şi sănătos, care gustă fericirea unei zile însorite sub cerul nemărginit şi albastru. Şi tot aici găseşte „împărăţia", „faţa" de lumină a vieţii, un „da" opus unui „nu" de care este indisociabil, para­disul copilăriei, care nu mai poate fi atins decît în memorie,